Home / Ştiri / Diaspora / VIOREL BADEA: „MODIFICAREA LEGII CETATENIEI ESTE UN MARE PAS INAINTE!”

VIOREL BADEA: „MODIFICAREA LEGII CETATENIEI ESTE UN MARE PAS INAINTE!”

Pe data de 9 septembrie 2015, Guvernul României a adoptat o Ordonanță de Urgență privind modificarea Legii cetățeniei române, Legea 21/1991, în așa fel încât și românii aflați în comunitățile istorice din teritorii care nu au aparținut niciodată administrativ României să poată primi cetățenia română. Modificările aduse acestei legi nu întrunesc toate cerințele din proiectele legislative depuse, în ultimii ani, în Parlamentul României, dar poate fi un pas înainte către împlinirea visului românilor din comunitățile istorice de a căpăta cetățenia română. Este un pas important către posibilitatea reală oferită românilor din Serbia, Transnistria, Bulgaria, Albania, Macedonia și din alte zone de a deveni cetățeni români, în condițiile în care Legea 21/1991 era extrem de restrictivă pentru ei.

Pentru a înțelege mai bine ce modificări aduce Ordonanța de Urgență adoptată în ședința de Guvern din data de 9 septembrie 2015, trebuie plecat chiar de la textul primului comunicat remis de Guvern pe marginea acestei legi. Se arată în documentul respectiv că, dincolo de posibilitatea „persoanelor care ar putea contribui în mod semnificativ la promovarea imaginii României prin performanțe deosebite în domeniul sportului“, cetățenia română se acordă și altor categorii de persoane, și anume: „Cetățenia română poate fi, obținută de către cetățeanul străin sau persoana fără cetățenie care a contribuit în mod semnificativ la protejarea și promovarea culturii, civilizației și spiritualității românești“. Aici s-ar putea încadra o mare parte dintre românii care cer cu disperare modificarea legii și care pe vechea formulă legislativă nu puteau dobândi cetățenia română.

Citește și GUVERNUL ADUCE CATEVA MODIFICARI LEGII CETATENIEI ROMÂNE

Singurul obstacol care mai stă acum în care acordării cetățeniei române celor de care facem vorbire, este apariția unor norme metodologice de aplicare a noilor modificări, deoarece deocamdată se știe cine poate primi, dar nu se știe cum vor fi selecționate acele persoane care au contribuit în mod semnificativ la protejarea și promovarea culturii, civilizației și spiritualității românești.

Senatorul Viorel Badea, inițiatorul singurului proiect legislativ de modificare a legii cetățeniei, care a mai rămas în dezbatere parlamentară, povestește drumul sinuos până la ziua istorică de 9 septembrie 2015 când, în opinia sa, Guvernul României a înțeles nevoia de celeritate în modificarea acestei legi și a decis să o facă prin Ordonanță de Urgență.

În septembrie 2013, senatorul Viorel Riceard Badea și deputatul Eugen Tomac au depus la Senat o „Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art. 11 din Legea nr. 21 din 1 martie 1991, a cetățeniei române” – propunerea a trecut de Senat, prin aprobare tacită și acum se află în dezbatere la Camera Deputaților. Doar că după ce a intrat pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, proiectul de lege s-a împotmolit la Comisia Juridică. Pentru a debloca situația, Badea a inițiat discuții cu toate forțele politice și cu reprezentanți guvernamentali din Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Justiției, cu specialiști în drept internațional și după negocieri prelungite, s-a ajuns la un consens, astfel încât Guvernul să poată emite această OUG. „Eu zic că este un pas înainte în direcția pe care noi am indicat-o atunci când am conceput această inițiativă legislativă, mă bucur că Guvernul României, prin reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și cei ai Ministerului Justiției au înțeles să intre într-un dialog și să își asume concluziile acestui proiect“, spune Viorel Badea.

De asemenea, Viorel Badea mai spune că după ce Guvernul a adoptat această OUG, urmează ca legea modificață să fie publicată în Monitorul Oficial al României și, cel mai important, să apară normele metodologice de aplicare, pentru ca să se știe exact cum vor fi selecționați și validați cei care fac obiectul prevederilor legii modificate, mai exact cine sunt cei care cu adevărat au contribuit în mod semnificativ la protejarea și promovarea culturii, civilizației și spiritualității românești

Vă prezentăm, în exclusivitate, în format text și audio, interviul acordat jurnalromanesc.ro, de la Paris, de către senatorul Viorel Riceard Badea:

Reporter: Domnule senator, sunteți inițiatorul unui proiect de lege în Senatul României, împreună cu deputatul Eugen Tomac, iar acel proiect este practic singurul care a rămas în dezbaterea Parlamentului. Iată, ieri s-a întâmplat un lucru minunat, Guvernul României a adoptat o Ordonanță de Urgență care se referă la modificarea Legii Cetățeniei Române. Ce ne puteți spune despre această Ordonanță de Urgență?

Viorel Badea: Părerea mea este că această modificare care apare în Ordonanța de Urgență adoptată de Guvernul României constituie un prim pas către obținerea cetățeniei române de către românii care solicită statului român această procedură și este vorba aici despre românii care trăiesc în zonele ce, administrativ, nu au aparținut niciodată României, cum ar fi românii din Serbia, Transnistria, Albania, Macedonia, Grecia, Bulgaria, precum și alte asemenea zone. Este un prim pas pentru ca ei să își poată obține cetățenia română și practic este o formulă la care s-a ajuns în urma unor runde de negocieri pe care eu, ca inițiator, le-am avut cu reprezentanți ai Ministerului Justiției și ai Ministerului Afacerilor Externe, negocieri care durează de mai bine de 6 – 7 luni, pentru că, așa cum știți și dvs., proiectul pe care noi l-am depus în Parlamentul României a luat avizele favorabile de la cele două Camere (Senat și Camera Deputaților), dar în ultimele luni, aș spune chiar un an, proiectul era blocat la Comisia Juridică din Camera Deputaților, comisie care era și raportoare pe acest proiect. După toate presiunile pe care le-am făcut, împreună cu colegii mei, la această comisie, am ajuns la o discuție aprofundată cu Ministerul Afacerilor Externe, această discuție fiind urmată, ulterior, de o altă discuție pe care am purtat-o la Ministerul Justiției. Am ajuns la o formulă, i-aș spune eu mai soft, pe care reprezentanții Guvernului au fost de acord să și-o asume și ar fi trebuit ca săptămâna viitoare să intrăm cu această formulă în Comisia Juridică și să putem obține un raport favorabil. Dar din câte am realizat eu, reprezentanții Guvernului dându-și seama de celeritatea acestui demers, au introdus o modificare la Legea Cetățeniei prin Ordonanță de Urgență, care a fost adoptată pe 9 septembrie 2015.

Reporter: După cum știți, recent, un grup de lideri ai românilor din Valea Timocului au trimis o scrisoare către Camera Deputaților. Ar putea fi această Ordonanță de Urgență, un răspuns pentru semnatarii scrisorii?

Viorel Badea: Sigur, și acesta poate fi un răspuns și este foarte important, totodată, că românii noștri din Serbia de Răsărit au înțeles să își asume vocal necesitatea adoptării unor asemenea modificări la Legea Cetățeniei. Eu zic că este un pas înainte în direcția pe care noi am indicat-o atunci când am conceput această inițiativă legislativă, mă bucur că Guvernul României, prin reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și cei ai Ministerului Justiției au înțeles să intre într-un dialog și să își asume concluziile acestui proiect. E o modificare bună, zic eu, nu este efectiv ceea ce ne-am dorit noi inițial, și anume o abordare la nivelul principiului etnic al dobândirii cetățeniei române, dar sunt convins că este o ușă deschisă în direcția pe care noi am sugerat-o partenerilor noștri politici din Parlamentul României și evident celor de la Guvern.

Reporter: Ce urmează, de acum înainte, procedural, de la această OUG și până când va putea fi accesată noua modificare?

Viorel Badea: Eu consider că în acest moment cel mai important lucru este adoptarea unei metodologii, care să poată face posibilă aplicarea acestei modificări a legii, metodologie care să lămurească ce înseamnă, de exemplu, contribuția semnificativă pe care un cetățean străin a adus-o pentru protejarea și promovarea identității culturale și spirituale românești. Aceasta este chestiunea care contează foarte mult, pentru că românii care își doresc această cetățenie trebuie să știe foarte bine dacă se pot califica pentru a-și dobândi cetățenia, în baza modificării Legii 21/1991 care a trecut de Guvern, prin Ordonanță de Urgență.

Reporter: Acest tip de lege, chiar și așa cum este ea acum, în faza incipientă, ar putea elimina, în viitor, divizarea dintre etnicii români din cam toate zonele în care trăiesc aceștia (exemplu moldoveni – români, vlahi români)?

Viorel Badea: Este absolut firesc pentru că, dacă cineva își asumă apartenența la un spațiu cultural românesc, cu siguranță această separare artificială introdusă de administrațiile unora dintre statele din jurul României va dispărea, pentru că în momentul acela vor ști cu siguranță cine se consideră și cine nu se consideră aparținând națiunii române.

http://www.jurnalromanesc.ro/