Home / Ştiri / Diaspora / Un drept şi o îndatorire cetăţenească aceea de a vota. Alegerile locale din Austria.

Un drept şi o îndatorire cetăţenească aceea de a vota. Alegerile locale din Austria.

Pe 27 septembrie în localitatea Grein din Austria Superioară ca şi în toate celelalte landuri ale Austriei se vor desfăşura alegerile locale. Atât cetăţenii cât şi rezidenţii din Austria au dreptul  să-şi aleagă reprezentaţii în forurile locale.

Pentru Primăria din localitate s-au înscris trei candidaţi de la trei formaţiuni politice diferite: Manfred Michlmayr  reprezentând  SPÖ, Barth Rainer Johannes reprezentând ÖVP şi Rupert Lehner reprezentantul FPÖ.  Mai jos aveţi  un exemplar din buletinul de vot.

Un drept şi o îndatorire cetăţenească aceea de a vota. Alegerile locale din Austria.

Vă puteţi exercita votul direct la secţiile de votare organizate în localitate pe 27 septembrie 2015, sau puteţi vota prin corespondenţă, urmând regulamentul electoral aflat în vigoare. Pentru votul prin corespondenţă veţi primi acasă un buletin de vot, după ce în prealabil aţi depus o cerere în acest sens , pentru a vă alege candidatul preferat la Primărie şi un buletin de vot pentru consilierii locali.  Procedura de vot este una extrem de simplă, trebuie doar să bifaţi opţiunea favorită atât pentru votul pentru Primărie, cât şi pentru Consilierii locali, urmând instrucţiunile conţinute în plic.

Pentru alegerile consilierilor trebuie să bifaţi opţiunea favorită, iar în spaţiul gol să scrieţi numele a trei candidaţi pe care dvs. îi preferaţi.  Aceste două buletine le veţi introduce într-un plic pe care l-aţi primit o dată cu buletinul, veţi închide plicul şi îl veţi introduce în foaia de vot cu numele şi prenumele dumneavoastră. Este extrem de important să vă treceţi semnătura pe foaia de vot în spaţiul menţionat(  aflat sub zona adezivă).  Sigilaţi acest plic şi îl depuneţi în cutia Poştală. Nu aveţi nevoie de un timbru deoarece plicul este autoadresat. Trebuie să respectaţi legea electorală în vigoare pe teritoriul Austriei. Orice încălcare a regulamentului de vot se pedepseşte conform legilor.

Mai  jos aveţi un buletin de vot  cu lista partidelor care au canditat la postul de consilieri locali.

Un drept şi o îndatorire cetăţenească aceea de a vota. Alegerile locale din Austria.

Anul acesta în Grein s-a format o nouă mişcare civică Wir Greiner care a propus 8 candidaţi pe listele electorale  pentru Consiliul local. Dacă doriţi să îi susţineţi îi găsiţi în lista pe care o veţi primi cu buletinul de vot.

Un drept şi o îndatorire cetăţenească aceea de a vota. Alegerile locale din Austria.

Nu uitaţi că votul este o îndatorire civică pe care orice stat de drept îl permite şi îl promovează.  Dacă doriţi ca interesele dvs. să fie  bine reprezentate este necesară prezenţa dvs. la vot!

Redacţia Diaspora TV.