Clepsidra timpului e neîndurătoare cu speranţele, mai ales când acestea se răresc. Orice om de pe faţa pământului pleacă acolo unde crede că poate ori să trăiască mai bine ori să câştige un ban. Să pună ceva deoparte. Criza imigranţilor e subiectul acestui început de secol. Mulţi ne inspiră milă dar cine ne garantează că printre ei nu sunt ascunşi bine şi viitori criminali, teroriştii, grupările gata să răpească iar oameni nevinovaţi? Se aude un strigăt în pustiu. E al românului de 39 de ani, Iulian Gherguţ, răpit acum câteva luni în statul Burkina Faso din Africa. Era agent de pază şi îşi făcea serviciul pentru miliardarul care îl angajase: Frank Timiş. A fost răpit în preajma minei din Tambao de gruparea jihadistă Al-Mourabitoune.

Pe 18 august, Iulian, vizibil slăbit şi afectat emoţional, încadrat de trei terorişti înarmaţi, transmite un mesaj video simplu dar impresionant în limba franceză: Cere guvernului României să-l ajute şi familiei sale îi transmite salutări, încă mai are această putere, să vorbească fie şi aşa, cu mama sa, Cecilia, pe care probabil în zadar a încercat să o liniştească dar şi cu tatăl său. Numai părinte să nu fii în asemenea momente.

Mila faţă de imigranţii nevinovaţi care s-au năpustit peste Europa trebuie să fie existentă dar moderată. Mai mult trebuie să ne intereseze de un conaţional, un român de al nostru. Nu avem nevoie, noi, românii, de precedente care să creeze ştiri la televiziunile scormonitoare de audienţă şi senzaţional unde să se titreze: ” Românul răpit în Burkina Faso a fost decapitat de terorişti” sau ” Iulian Gherguţ, agentul de pază răpit în aprilie 2015 în Africa, nu mai e printre noi, teroriştii l-au executat”. Ferească Dumnezeu să auzim vreodată asemenea ştiri!

Celulele de criză constituite la nivelul guvernelor român şi african din Burkina Faso, serviciile secrete, grupurile de comando trimise să-l găsească pe conaţionalul nostru, nu au izbutit până acum să ne liniştească prin veşti îmbucurătoare. Totuşi, Iulian trăieşte. Chiar dacă nu îl auzim, strigătul său se aude parcă. Dar nu mai e ca înainte. Acum are barbă, a slăbit…

Niciunul dintre noi nu ar vrea să se trezească vreodată înşfăcat te miri în ce loc, public chiar şi apoi cum ar fi să simţi lama tăioasă a unui cuţit ameninţător pe pielea gâtului? Nicăieri în Europa nu mai e siguranţa de altădată, nicăieri în lume! Până şi la Roma, acum vreo două luni, o tânără italiancă a fost prinsă de un susţinător al Statului Islamic chiar în mijlocul mulţimii de turişti, noroc că poliţia italiană a reuşit să-l imobilizeze!

Articolul 17 din Constituţia României spune clar că statul român e obligat să protejeze viaţa, siguranţa oricărui cetăţean român aflat în afara graniţelor.

Iulian Gherguţ doarme noaptea cu gândul înspăimântător că din clipă în clipă ar putea fi împuşcat sau spânzurat ori îmbrăcat în portocaliu şi decapitat. Poate nici nu mai poate dormi ca un om normal, de multe zile.

E conaţionalul nostru, e un copil al României, cum suntem toţi, trebuie salvat cu orice preţ, să lăsăm mila faţă de imigranţii fugiţi de război măcar puţin şi să ne gândim la ai noştri!

E deja toamnă şi poate o să vă întrebaţi de ce scriu despre anotimpul în care intrăm? Ei bine, poate că omul acela răpit în primăvară, aflat cu ţevile armelor îndreptate spre el, nu a mai ştiut când e vară, primăvară. El a văzut doar frica! Ameninţarea! E nevinovat, nu a făcut nimănui vreun rău! Iar aceşti jihadişti, acest “primate” fără scrupule, aceşti monştri care pângăresc până şi numele lui Allah pe care-l tot invocă, ni l-au răpit. Putea fi oricine în locul lui!

Ce mai durere pe biata lui familie! Ce mai lacrimi de groază pe cei care-i sunt apropiaţi! Câte zile de aşteptare cu greu trecute! Şi peste toate, aceeaşi voce tânguitoare care răsună ca un teribil avertisment: Strigătul în pustiu al lui Iulian, românul răpit în Burkina Faso!

SURSA si mai departe : http://ro.blastingnews.com