Home / Ştiri / Evenimente / Siria: Arabia Saudită ar fi propus Rusiei să renunțe la susținerea lui Assad pentru 300 miliarde de dolari; Kremlinul dezminte
FOTO : https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Bashar_al-Assad_%28cropped%29.jpg

Siria: Arabia Saudită ar fi propus Rusiei să renunțe la susținerea lui Assad pentru 300 miliarde de dolari; Kremlinul dezminte

Arabia Saudită ar fi propus Rusiei să renunțe la susținerea președintelui sirian Bashar al-Assad în schimbul unei sume de 300 de miliarde de dolari, potrivit unor informații apărute în presa iraniană, informații dezmințite însă marți de Kremlin.

Siria: Arabia Saudită ar fi propus Rusiei să renunțe la susținerea lui Assad pentru 300 miliarde de dolari; Kremlinul dezminte

”Nu este adevărat. Sunt informații false”, a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, potrivit agenției TASS.

Într-un articol consacrat discuțiilor ce au avut loc la 11 octombrie în stațiunea rusă Soci între președintele Vladimir Putin și ministrul apărării din Arabia Saudită, prințul Mohammed ben Salman, ziarul iranian Ettelaat a scris săptămâna trecută că reprezentantul saudit ar fi propus Moscovei suma de 300 de miliarde de dolari și alte investiții în economia rusă în schimbul renunțării la susținerea președintelui Assad.

Același ziar preciza că propunerea saudită a fost respinsă de liderul de la Kremlin.

La începutul acestei luni, Arabia Saudită a cerut Rusiei, alături de alte state ale coaliției internaționale ce acționează în Siria, să înceteze operațiunile sale militare “împotriva opoziției și a populației civile siriene și să se concentreze asupra eforturilor de a lupta împotriva Statului Islamic’.

Moscova susține că operațiunile sale în Siria vizează grupările teroriste, în special Statul Islamic. Însă SUA, care conduc coaliția internațională ce efectuează de un an lovituri aeriene împotriva grupării jihadiste din Siria, acuză Moscova că intevenția sa are de fapt ca scop salvarea regimului de la Damasc, condus de aliatul său, președintele Bashar al-Assad.

SURSA : AGERPRES/(AS — autor: Flori Tiulea, editor: Karina Olteanu)