Home / Cultură / Scriitori români, în dialog cu diaspora la Bruxelles
Foto: ICR

Scriitori români, în dialog cu diaspora la Bruxelles

Asociațiile non guvernamentale Rombel și Europa Nova din Bruxelles și Freedom Smile din București organizează cu prilejul zilei naționale a României, împreună cu Institutul Cultural Român de la Bruxelles, evenimentul: Scriitori români în Europa, duminică 29 noiembrie, ora 12.30, la Institutul Marie Haps din Bruxelles (rue d’Arlon 14, cod 1050), transmite Romanian Global News.

Patru importanți prozatori români contemporani vor discuta cu diaspora românească și își vor prezenta ultimele volume: Dan Lungu – Fetița care se juca de-a Dumnezeu. Radu Aldulescu – Ana Maria și îngerii și Istoria Regelui Gogoșar, Ioan T. Morar – Negru si Roșu, Cornel George Popa – Ultima cină cu Leonardo, Anula.

Toate aceste romane au in comun tribulațiile românilor în străinătate, în context contemporan sau istoric, de la cel de-al doilea război mondial (Negru si Roșu) coborând până la epoca lui Ştefan cel Mare (Anula).

Discuția va fi moderată de Robert Adam, directorul ICR Bruxelles.

Intrarea este liberă, în limita a 200 de locuri. Pentru participare, vă rugam să vă înregistrați prin e-mail la adresa: cornel26@gmail.com.

Loc: Institutul Marie Haps din Bruxelles (rue d’Arlon 14, cod 1050)