Home / Ştiri / Diaspora / Români reţinuţi în Italia după un jaf de proporţii
Foto: România TV

Români reţinuţi în Italia după un jaf de proporţii

Mai mulţi români au fost arestaţi în Italia pentru un jaf de proporţii. Cei opt indivizi au ajuns după gratii după ce au furat ceasuri cu o valoare totală de trei milioane de euro. Jaful a fost dat intr-un magazin de bijuterii din centrul orașului Milano.

Opt români cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani au fost reţinuţi de poliţiştii italieni după ce în urmă cu un an au jefuit un magazin cu bijuterii din Milano. Potrivit anchetatorilor italieni, tinerii sunt foarte violenţi. Ei se antrenau în pădurile din România, unde îşi puneau la cale atacurile.

În oraşele în care dădeau loviturile stăteau cel mult trei zile. Jaful de la Milano a fost comis pe data pe 1 decembrie 2014 şi a fost surprins de camerele de supraveghere. Românii au fost filmaţi când au intrat în magazin înarmați cu cuţite şi pistoale. Au amenințat clienţii şi angajaţii, au spart vitrinele şi au furat tot ce au găsit.