Home / Ştiri / Evenimente / Purtătorul de cuvânt al Executivului Dan Suciu.: Vom avea întâlniri periodice cu voluntarii implicați în cazul Colectiv pentru a folosi expertiza acestora
Captura : AGERPRES

Purtătorul de cuvânt al Executivului Dan Suciu.: Vom avea întâlniri periodice cu voluntarii implicați în cazul Colectiv pentru a folosi expertiza acestora

Planuri are Guvernul pentru ca o astfel incat o astfel de tragedie sa nu se mai repete:

Guvernul va crea un mecanism de lucru și întâlniri periodice cu reprezentații organizațiilor și voluntarii care s-au implicat în transferul victimelor de la Colectiv în spitalele din străinătate, astfel încât expertiza acestora să fie folosită în integrarea victimelor în societate și reformarea sistemului, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.
Declarația acestuia survine unei întâlniri pe care prim-ministrul Dacian Cioloș a avut-o, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale și cu rude ale victimelor transferate în Belgia.

“Există angajamentul ferm al primului ministru de a urmări situația victimelor de la Colectiv cu tot ce este necesar pentru revenirea lor, integrarea lor, a celor care sunt încă în spital și a celor care s-au externat pentru a asigura monitorizare permanentă. Vom face toate eforturile pentru a găsi cele mai bune soluții, indiferent de costuri, pentru răniți și pentru cei care au părăsit spitalul, pentru a se integra în societate după asemenea traumă”, a precizat Suciu, după întâlnirea de luni seara.

El a spus că există o expertiză pe care acești voluntari au dobândit-o analizând și monitorizând ceea ce s-a întâmplat și care trebuie utilizată.

“În consecință, vom avea întâlniri periodice, vom crea un mecanism de lucru în așa fel încât expertiza aceasta să fie utilizată în reformarea sistemului și să ducă la preîntâmpinarea unor astfel de situații. Există angajamentul ferm de a avea în continuare aceste întâlniri, de a crea un parteneriat și de a utiliza această expertiză”, a adăugat Suciu.

Ramona Strugariu, reprezentant al RomBel, comunitatea românilor din Belgia, a spus că, la această întâlnire, toată lumea a fost ascultată și că în jurul datei de 10 ianuarie va avea loc o nouă discuție.

“Pe 10 ianuarie sau în jurul datei de 10 ianuarie, vom avea o nouă întâlnire, care ni s-a solicitat și în același timp a confirmat așteptările noastre, unde o să ni se prezinte un plan de acțiune în legătură cu măsurile pe care le-am cerut. Pot să spun că, în momentul acesta, de la întâlnire avem certitudinea că vom dialoga în continuare. Toată lumea a fost ascultată, suntem mulțumiți că am fost ascultați și este doar prima zi a unui dialog pe care intenționăm să îl ducem până la capăt”, a spus aceasta.

Pavel Popescu, român din Norvegia care s-a implicat în acest caz, a spus că Guvernul Cioloș i-a asigurat de colaborare pentru a duce la bun sfârșit acest plan asupra căruia au convenit.

“Guvernul Cioloș ne-a asigurat că, începând cu această zi și după 10 ianuarie, se va pune sub o așa-zisă umbrelă oficială aportul nostru și al celorlalte autorități și vom colabora pentru a duce la bun sfârșit acest plan asupra căruia am căzut cu toții de acord. Guvernul este în strânsă legătură cu noi și este doar o primă întâlnire. Feedback-ul meu este extraordinar de pozitiv. Am intrat cu lacrimi și am ieșit zâmbind”, a adăugat Pavel Popescu.

Sursa : AGERPRES/(A — autor: Alina Novăceanu, editor: Vicențiu Purcărea)