Home / Cultură / “Paşoptiştii” români în Franţa Canada şi Statele Unite !
Foto : Octavian D. Curpas

“Paşoptiştii” români în Franţa Canada şi Statele Unite !

“Paşoptiştii” români în Franţa Canada şi Statele Unite !

Foto : Octavian D. Curpas

Autor : Prof. Carmen Marin
Visuri şi amintiri, spuse cu nostalgie, şi aşternute cu dibăcie, într-un testament de suflet-

recenzie la „EXILUL ROMÂNESC LA SFÂRŞIT DE SECOL XX – Paşoptiştii români în

Franţa Canada şi Statele Unite”, autor Octavian Curpaş. Editura Anthem, Arizona, 2011

Dibăcia unui scriitor se „simte” din primele pagini ale unei cărţi. Nu-i vezi „sudoarea

frunţii”, dar îi simţi dăruirea. Pătrunzi în adâncul ei, asemenea  unui ocean de cuvinte şi

citeşti cu nesaţ frumoasele buchii aşternute acolo. Lumea lor se află în faţa ta, a

scriitorului şi a personajelor. Trăieşti odată cu ele evenimentele din perioada parcursă,

„vizitezi” locurile bătute de paşii lui Dumitru Sinu, în cazul nostru, şi respiri aerul

american. Da, ai pătruns pe „Pământul făgăduinţei”, aşa cum a făcut odinioară

personajul. Dar, înainte de a-l cunoaşte pe veritabilul personaj Dumitru Sinu, trebuie sa-

ţi îndrepţi atenţia  asupra scriitorului.

Octavian Dumitru Curpaş este autorul acestui „testament de amintiri”. Aşa cum

spuneam la început, numai dăruirea, pasiunea, dorul de locul natal, şi binenţeles

oportunitatea cunoaşterii lui Dumitru Sinu, l-a făcut să scrie această minunată carte.

Profesionalismul şi-a spus cuvântul şi astfel într-un timp relativ scurt, cartea a văzut

lumina tiparului. Munca sa de jurnalist înfocat al diasporei româneşti din America, a

contribuit la  frumuseţea  cărţii. Atunci când ai în faţa ta, o astfel de „comoară”, nu-ţi

rămâne altceva de făcut decât să o citeşti cu nesaţ. Aş putea spune că cei doi

conaţionali, Octavian Curpaş, autorul şi personajul Dumitru Sinu, se aseamănă,

deoarece mâna destinului i-a făcut să se cunoască departe de ţară, însă amândoi

provin din acelaşi „leagăn” strămoşesc, minunatul Ardeal.

Nu pot trece mai departe fără a spune că scriitorul, i-a ascultat poveştile spuse cu atâta

farmec, notându-le ca într-un fel de jurnal şi apoi mai târziu să prindă contur intr-o carte.

Nu degeaba am numit-o eu „testament de suflet”, acolo nu ai voie să intri în grabă, ci

mai degrabă cu sfială, pentru a respecta tot ce a dăruit autorul „din prea plinul său”, iar

personajul din „oceanul de amintiri”. Aşadar, tu, cititorule deschide-ţi sufletul şi

savurează din dulceaţa cărţii, vei constata ca am avut dreptate, că te-am ghidat către

un munte de visuri trăite, visate, uitate apoi reînnodate şi dictate pentru a fi cunoscute

de mine, de tine, de toţi cei care visează la o clipă înălţătore.

Viaţa ne surprinde uneori, cu „lecţiile” ei. Indiferent cât ne este de greu, apelăm la

ajutorul divinităţii aşa cum domnul Dumitru Sinu, a apelat de multe ori, în copilărie, când

a rămas orfan, la 3 ani. Mama, cea mai minunată fiinţă de pe pământ, a trecut în lumea

cea veşnică, la cei 27 de ani. Copilăria, nu i-a  fost darnică, însă cei doi bunici Ioan

Stănilă şi nenea Niculiţă cum era numit se săteni, bunicul din partea mamei, i-au făcut

să accepte mai uşor vitregiile vieţii. O amintire impregnată în adâncul sufletului este

aceea a „bocetului” cântat la moartea fiicei fostului primar Ioan Vulc. Apoi mai târziu

când a trebuit să parcurgă atâta drum, prin diverse ţări, să se împrietenească cu

oameni străini, să suporte dorul de ţară visând la o viaţă mai bună. Nu i-a fost uşor nici

când ajuns în Iugoslavia ajutat de legionari, în vremea lui Iosip Broz Tito. Numai

protecţia divină l-a ajutat să îndure totul, să meargă mai departe, să înfrunte cu tot

curajul. În faţa unui astfel de om, îţi scoţi pălăria, şi te întrebi dacă este real sau nu?

Certitudinea autorului te asigură că personajul este real şi nu ficţiune! Drumul a fost

continuat mai departe, parcă nu era destul, cu Trieste-Cinecitta-Torino-Paris. Ajunsese

la destinaţie? Aflaţi că nu! Încă mai avea să străbată alte drumuri, alte greutăţi,

marcându-l pentru totdeauna.

Stimate cititorule, dacă în colţul ochiului tău va apare o lacrimă, să nu-mi porţi pică

deoarece eu am să-ti împărtăşesc în câteva cuvinte, frumoasa poveste de dragoste a

lui Dumitru Sinu, ajuns acum pe pământ canadian. Restul, te voi lăsa pe tine, să

descoperi! Da, ajuns în Canada, soarta i-a scos în cale o frumoasă domnişoară

franţuzoaică, Nicole, care îi va deveni soţie. Chiar dacă au existat „voci” împotriva lor, ei

au spus „da” vieţii împreună, făcând să rodească din exemplarul lor mariaj doi copii

minunaţi. Acum când se privesc în ochi, simt acelaşi fior al tinereţii, ştiut doar de ei,

chiar dacă diferenţa de vârstă a fost destul de mare, când s-au întâlnit. El 37, ea 19.

Surprinzător, nu? Indiferent ce vor spune unii despre monotonia vieţii in doi, viaţa pentru

ei a fost oază de fericire din care au gustat, fericiţi, iar astăzi sunt doi bunici minunaţi.

„Viaţa le-a brăzdat chipurile, dar lumina din privirile lor nu s-a stins. Ea străluceşte şi a

acum la fel de puternic, precum în ziua când s-au cunoscut.”

Nu pot să trec nepăsătoare peste încă un aspect, pe care l-am remarcat, dragostea

doamnei Nicole pentru muzica românească şi de asemenea râvna dumneaei de a şti

limba română, pe care şi-a însuşit-o în şase luni, învăţând simple propoziţii si apoi

trecând la fraze mai complicate. Ceva care l-a amuzat pe domnul Sinu o perioadă mare

de timp, a fost confuzia pe care o făcea tânăra lui soţie între: „Drum bun!” şi „Noapte

bună!”, aceste două urări fiind folosite invers.

Oamenii întâlniţi de acest domn, în drumurile lui sunt mulţi, n-am să-i enumăr eu, a

făcut-o scriitorul cu multă pricepere, povestind toate întâmplările lor cu bune şi rele, dar

eu voi preciza că oportunităţile vieţii l-au făcut să se bucure mai mult de viaţă, să o

preţuiască în adevărata ei valoare şi să privească cu nostalgie peste umăr. Bagajul de

cunoştinţe l-a transformat într-un om de afaceri, şi prin acestea a învăţat să cunoască

oamenii şi sufletele lor, poate şi caractere. Sunt situaţii în care ai parte de dezamăgiri

din partea celor apropiaţi, dar la fel sunt situaţii când legi prietenii pe viaţă, şi tu, te miri

de împrejurări! Astfel s-a întâmplat şi în cazul lui nea Mitică, a legat prietenii ce au ţinut

o viaţă. Viaţa lui care poate fi, după umila mea părere, un scenariu de film. Aş vrea să

mai adaug că în sufletul acestui om există  o mare pasiune pentru carte. Mărturie stau

volumele din living-ul acestui domn, aşa cum povesteşte autorul. Ele sunt ordonate

frumos şi ai ocazia să spui că, preţioasa carte este hotarul dintre întuneric şi lumină,

este poate puntea care duce spre alte tărâmuri imaginare sau reale aşa cum trăieşti

experienţa de aici. Visezi, speri… şi apoi închizi în tainicul tău suflet, un gând, o

amintire, a lui Dumitru Sinu, aşternute într-o manieră confesivă și autentică în paginile

acestei cărţi.