Home / Emisiuni / Reflektor / Marele înaintaș Vasile Blaga în ofsaid !!
Sursa : Eduard Ovidiu Ohanesian

Marele înaintaș Vasile Blaga în ofsaid !!

Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de televiziune Diaspora TV nu răspunde pentru ele.

 

Marele înaintaș Vasile Blaga în ofsaid !!

FOTO : http://ohanesian.wordpress.com/

Autor : Eduard Ovidiu Ohanesian


De câteva săptămâni se dau lupte aprige pentru ocuparea funcției de președinte al Organizației județene Satu Mare a PNL, care are actualmente doi copreședinți, respectiv pe deputatul Romeo Nicoară din partea vechiului PNL și pe avocatul Adrian Cozma din partea fostului PDL.
Avocatul Cozma se laudă că a aranjat la București să devină lider județean unic al liberalilor sătmăreni cu senatorul Vasile Blaga, copreședintele PNL, și cu deputata Andreea Paul Vass, vicepreședinte național al PNL. Cozma are însă unele probleme grave legate de trecutul său. Înainte de a absolvi o facultate de drept de mâna a doua și de a deveni avocat în condiții dubioase, Cozma a lucrat ca vânzător într-un magazin duty-free din vama Halmeu, situată la frontiera cu Ucraina.
De atunci și până în prezent, la adresa sa s-au lansat acuzații că ar fi fost implicat în contrabanda cu țigări din județul Satu Mare, astfel de acuzații fiind confirmate în parte de unii polițiști de frontieră care au activat în zonă.  
Avocatul Cozma vrea să candideze și pentru funcția de primar al municipiului Satu Mare, iar principalii săi contracandidați, actualul primar Dorel Coica și actualul președinte al Consiliului Județean, Adrian Ștef, vor să facă dezvăluiri publice în acest sens în timpul campaniei electorale.
Cozma este acuzat și de escrocherii sentimentale, întrucât în aceeași perioadă le-a promis că le ia de soții unei tinere din Negrești Oaș și unei tinere din Satu Mare. Tatăl tinerei din Negrești Oaș a aflat de acest fapt și, în timp ce potențialul ginerică se afla într-un voiaj cu fiica sa la Paris, i-a spus acestuia că-l taie în bucăți dacă nu dispare, astfel că iubărețul june s-a întors cu coada între picioare la Satu Mare și a căutat să-i reintre în grații iubitei din acest oraș. De asemenea, Cozma este acuzat că ar fi încheiat în calitate de avocat contracte de asistență juridică cu primari apropiați din județul Satu Mare (Certeze Bixad, ș.a.), astfel de contracte fiind considerate nelegale de către Curtea de Conturi în urma unor controale efectuate la alte primării din județ.
Cert este faptul că, de câteva luni principalul sprijinitor și sfătuitor politic al avocatului Adrian Cozma a devenit afaceristul Dumitru Pop, zis Mitică Ofsaid, patronul grupului de firme Bella Consulting, care se laudă că este emisarul și comisarul politic al copreședintelui Vasile Blaga în județul Satu Mare. Vasile Blaga și Dumitru Pop sunt foarte apropiați de vreo 15 ani, cunoscutul politician fiind nașul de botez al ultimului copil al lui Pop și ajutându-l în numeroase afaceri dubioase. Blaga a fost văzut de multe ori la vila pe care Pop o deține în București, în zona Băneasa, unde adăsta la grătare și la șpriț.
Astfel, în timpul guvernării PDL-PNL din perioada 2004-2007, în care Vasile Blaga a ocupat funcțiile de secretar general al PDL și de ministru de interne, firmele lui Dumitru Pop au beneficiat de contracte de zeci milioane de euro de la Societatea Națională Apele Române, pentru executarea de lucrări după inundațiile din Modova și Banat. Conform unor surse din Apele Române, majoritatea lucrărilor au fost executate necorespunzătoare, năruindu-se după un an sau doi, pentru unele dintre acestea au fost realizate recepții fictive, iar unele nici nu au fost recepționate, din teamă, de către reprezentații societății beneficiare. În timpul guvernării PDL din perioada 2008-2012, firmele lui Dumitru Pop au beneficiat de contracte dubioase de milioane de euro cu societățile naționale Electrica, Electrica Serv și Transelectrica. Afaceristul sătmărean a fost implicat și în retrocedări frauduloase de la ANRP împreună cu interlopul Micael Mureșan, care a dobândit despăgubiri în valoare de 5 milioane de euro pentru un teren acaparat în mod dubios în municipiul Satu Mare. În urma acestei afaceri, interlopul sătmărean a fost arestat și trimis în judecată de către Serviciul Teritorial Oradea al DNA.
Potrivit altor surse, cu concursul nașului Vasile Blaga și al fostului viceprimar general Răzvan Murgeanu, arestat recent pentru fapte de corupție în urma unei anchete a structurii centrale a DNA, firmele finului Dumitru Pop ar fi obținut lucrări în valoare de 500 de miliarde de lei vechi de la Primăria Generală a Capitalei, în perioada în care era primar general Adrian Videanu. Aceste lucrări au constat în amenajarea de borduri, întreținerea de parcuri și alte spații verzi, decolmatarea de mlaștini, curățarea de rigole ș.a., dar se se vehiculează că în realitate firmele lui Pop au executat lucrări doar în valoare de circa 100 de miliarde de lei vechi. În perioada respectivă Răzvan Murgeanu a vizitat frecvent județul Satu Mare, unde a fost cazat într-un hotel din municipiul Satu Mare și într-un motel din zona Oașului, în care i s-a făcut pe plac cu toate cele lumești.
În cursul anului 2008, tot cu sprijinul lui Blaga, firma afaceristului Pop, SC Bella Consulting Construction SRL Satu Mare, a încheiat în condiții dubioase un contract de credit cu CEC Bank ( cu nr. 2041.020202 din 29.08.2008 ) pentru suma de 3.200.000 euro , cu care a fost cumpărat un hotel din Viena, respectiv hotelul Reither din lanțul Best Western. În perioada respectivă Pop s-a lăudat în medii bancare și interlope din Satu Mare că ar fi cumpărat hotelul din Viena împreună cu nașul Vasile Blaga. O perioadă hotelul a fost administrat de cei doi fii mai mari ai lui Dumitru Pop și de fiul lui Vasile Blaga până ce aceștia au fost arestați de poliția austriacă, după care a fost găsit un administrator din Satu Mare. Ulterior, hotelul a fost vândut cu încălcarea clauzelor contractuale, respectiv fără înștiințarea și solicitarea acordului CEC Bank, iar suma obținută nu a fost încasată în contul restanțelor la credit, fiind deturnată în alte scopuri, cu concursul unor persoane cu funcții de conducere din CEC Bank. Astfel că, până în prezent creditul de 3.200.000 de euro nu a fost returnat în cea mai mare parte, cu complicitatea conducerii centrale a CEC Bank.
Dumitru Pop este cunoscut în Satu Mare drept un individ și un afacerist dubios de peste 30 de ani. În anul 1989 acesta a fost arestat și trimis în judecată de Procuratura Județeană Satu Mare pentru complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei întrucât a ajutat să treacă frontiera din România în Ungaria, pe raza județului Satu Mare, zeci de cetățeni români de naționalitate germană din zona Banatului, pe care i-a adus cu microbuzul și de la care a încasat mii de mărci de la fiecare și a dobândit bunurile mobile pe care le dețineau la domiciliu. A scăpat de închisoare în urma decretului de amnistie și grațiere adoptat de Frontul Salvării Naționale în decembrie 1989. În anul 2003 a fost arestat și trimis în judecată de Serviciul Teritorial Oradea al Direcției Naționale Anticorupție pentru trafic de influență, dar, în urma strămutării dosarului la instanțele din Târgu Mureș, a fost achitat după câțiva ani, probabil în urma unor intervenții politice.
La recomandarea afaceristului Dumitru Pop, de câteva luni mâna dreaptă a copreședintelui PNL Satu Mare, Adrian Cozma, a devenit un fost milițian, comisarul șef Ion Hoțea, originar din Bihor, județul de baștină al lui Vasile Blaga. Hoțea a deținut în deceniul trecut funcțiile de șef al Servicului de cercetări penale din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Satu Mare și apoi de șef al Serviciului Teritorial Oradea al Direcției Generale Anticorupție, dar a trebuit să se pensioneze înainte de termen, fiind acuzat de legături cu oameni  de afaceri dubioși și de dobândirea suspectă a mai multor locuințe. În ultima funcție, comisarul șef Hoțea a provocat un scandal de pomină în Satu Mare într-o noapte când, împreună cu subalterni de-ai săi, cu toții beți criță au confundat autoturismul de serviciu, deschizând forțat și plecând cu un alt autoturism Dacia Logan de la restaurantul la care au chefuit. În ultimii ani Ion Hoțea a devenit un prosper om de afaceri, firma sa executând mai multe lucrări de infrastructură în municipiul Satu Mare.
Cu astfel de indivizi dubioși vrea copreședintele Vasile Blaga să reformeze noul și marele PNL și să aducă în prim-plan o nouă clasă politică ?!  
Oare, după peste un sfert de veac, în care s-a înfruptat din toate funcțiile politice posibile (deputat, prefect, director de Direcție Generală Vamală, senator, consilier prezidențial, ministru, președintele Senatului, secretar general și președinte PDL și copreședinte PNL) și în care s-a identificat cu relele epocii postcomuniste, nu ar fi cazul ca domnul Vasile Blaga să se retragă din peisajul politic și să intre în galeria marilor înaintași ai neamului? Crede că țara nu poate merge înainte fără domnia sa sau că poporul va vărsa lacrimi amare după plecarea sa ?
Eduard Ovidiu Ohanesian   
 
Explicatii foto
1.Vasile Blaga
2.Avocatul Adrian Cozma (stânga) și consilierul și sponsorul Mitică Ofsaid (dreapta)