Home / Cultură / Mare veselie la Wiener Neustadt (Austria) cu ocazia Zilei Naționale a României

Mare veselie la Wiener Neustadt (Austria) cu ocazia Zilei Naționale a României

La Wiener Neustadt (Austria) am sărbătorit Ziua Națională a României în cadrul evenimentului Toamna Culturală Românească organizat de Asociația “Unirea”.

Printre invitații speciali s-au numărat: Bloj, Magdalena Pușcaș, Florin Filimon, Maria Neag, Marioara Popovici, Lucreția Bordaș. Invitatul special al serii a fost maestrul Nicolae BOTGROS, dirijor al orchestrei “Lăutarii din Chișinău” și unul dintre cei mai mari dirijori, compozitori și interpreți de muzica populară din Republica Moldova.

Mare veselie la Wiener Neustadt (Austria) cu ocazia Zilei Naționale a României

Maestrul Nicolae Botgros cântând la vioară

“Mesajul meu a rămas și rămâne același întotdeauna: sunt cel care toată viața a visat, visez, așa cum a visat și marele nostru poet, Grigore Vieru, cum a visat și Nicolae Sulac, cei mai mari oameni din Basarabia, să ajungem și noi acasă, să ne simțim și noi cu adevărat așa cum suntem, români. Este o Sărbătoare Sfântă pentru noi și vreau să le urez la toți românii multă sănătate, să fie cât se poate de uniți. Să știe că sunt oameni nevoiași, sunt oameni care trăiesc bine, să ne ajutăm unul pe altul. Să fim cu adevărat frați și să trăim unul pentru altul. Să trăiască România Mare!” ne-a transmis maestrul Botgros.

Grupul Ecou (Magda Puskas și Sorina Bloj) din Rechin au interpretat mult îndrăgitele slagăre ale anilor ’80, “Taina” și “La o cană cu vin”. “Cu ocazia Zilei Naționale a României dorim să transmitem tuturor românilor pace în suflet, încredere că ziua mâine poate fi mai bună” a transmis Sorina.

Mare veselie la Wiener Neustadt (Austria) cu ocazia Zilei Naționale a României

Cântând “Taina”

Corul  “SOLEMNIS” din București au cântat colinde vechi și noi, amintindu-ne de magia Sărbătorilor de Iarnă. S-au remarcat piesele “Ana Lugojana”, “Iac-așa”, “Mociriță cu trifoi”, “Leru-i Doamne ler” și “Ileană, Ileană”.

Mare veselie la Wiener Neustadt (Austria) cu ocazia Zilei Naționale a României

Cântând “Leru-i Doamne ler”

Am participat și lansarea revistei de cultură “Unirea”, din Wiener Neustadt (Austria), coordonată de domnul Ioan Godja, președintele Asociației “Unirea”.

Mare veselie la Wiener Neustadt (Austria) cu ocazia Zilei Naționale a României

Cum a fost la eveniment vezi și pe You Tube.  

La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, români!

 

GALERIA FOTO:

This slideshow requires JavaScript.