Home / Ne-Ştiri / Jegosi dar faimosi…
Imagine : Eduard Ovidiu Ohanesian

Jegosi dar faimosi…

 
Pe cind romanii faceau baie la girla sau riul din apropiere, Sinziana si Cosinzeana spalau rufele si-si clatinau nurii aprinsi de soare si imbatati de iasomie cu lavantica………

Chiar si baliga avea mireasma naturii inca netulburate de consumul laptelui procesat ……………
Franța
În secolul XVIII, măcelarii, de exemplu, îşi tranşau animalele
chiar pe stradă, iar câinii trăgeau de intestinele animalelor
sacrificate, sângele curgând în voie pe trotuar. Resturile care nu
puteau fi prelucrate şi refolosite continuau să zacă pe străzi, iar
mirosul pestilenţial trecea dincolo de oraşe. Doar ploaia mai reuşea
să spele străzile, iar atunci resturile se scurgeau în adevarate
şuvoaie şi torente de gunoi.
La acea vreme, satele erau mult mai curate decât oraşele, palatele
şi castelele nobililor, pentru că ţăranii şi-au săpat gropi pentru
nevoile fiziologice.
Orăşenii, în schimb, se uşurau pe unde apucau, pe stradă, pe scările
clădirilor sau direct de la balcon.

În palatul francez Luvru, nu exista nicio toaletă. Dacă era nevoie,
oaspeţii, curteni şi regi, fie se aliniau pe pervazul lung de la
fereastră, fie li se aduceau oliţe de noapte, al căror conţinut se
elibera în spatele palatului. Aşa era şi la Versailles. Doamnele de
la palat, îmbrăcate strălucitor, aveau obiceiul ca în timpul
discuţiilor şi uneori chiar în timpul slujbelor religioase să se
ridice şi, extrem de relaxate, să se uşureze într-unul dintre
colţurile camerei. Umbra arbuştilor frumos crescuţi din parcurile
regale erau un loc preferat al curtenilor şi al slujitorilor pentru
satisfacerea nevoilor fiziologice.Barbatii nu făceau notă distinctă
Dar asta nu este tot. Oamenii nu erau nici ei mai curaţi decât
oraşele lor. Se credea că băile slăbesc organismul şi deschid porii
din piele, ceea ce ar fi condus la contractarea unor boli grave şi
mortale. Băile publice se închideau, una câte una, prin decret
regal. Dacă în secolele XV-XVI nobilii îşi făceau baie o dată la 6
luni, în următorii două sute de ani ei, pur si simplu, uitau
definitiv unde se află cada. Toată igiena intimă în acele vremuri
consta în spălarea fugitivă a mâinilor şi a gurii, dar nu şi a
dinţilor. Conform medicilor vremii, faţa nu trebuia spălată cu
niciun chip, deoarece acest lucru ar fi adus riscul deteriorării
definitive a vederii. Dinţii albi şi sănătoşi erau un semn de
pauperitate, iar cei cariaţi şi negri, un semn al bogăţiei. Dacă ne
referim la igiena corporală, oamenii mai înstăriţi foloseau câteva
şerveţele parfumate cu care îşi ştergeau zonele intime, bărbaţii
purtau între cravată şi cămaşă mici săculeţi cu ierburi aromatice,
iar femeile foloseau o pudră puternic aromatizată. Celebrele
parfumuri franţuzeşti apar ca o nevoie de a acoperi cu ceva aceste
mirosuri, care erau emanate din cauza igienei intime inexistente. Cu
toate acestea, oamenii îşi schimbau lenjeria de corp destul de des,
deoarece se credea că acestea adună toată mizeria corporală.
Preoţii catolici îi îndemnau pe enoriaşi să nu se spele, pentru a nu
îndepărta de pe corp apa sfinţită de la botez. Nunţile la englezi
aveau loc în general în luna iunie, pentru că singura baie din an se
făcea în luna mai şi în prima lună a verii viitorii soţi încă
miroseau acceptabil. Oricum, corpul era deja îmbibat de “miresmele”
transpiraţiei şi ca să mascheze cât de cât mirosul neplăcut,
miresele purtau în braţe un buchet de flori, de unde obiceiul
buchetului purtat de mireasă!

Spania , Anglia

Regina spaniolă Isabella Castillo a recunoscut că în toată viaţa ei
s-a spălat de doar două ori, la naştere şi la nunta sa.

Maria Stuart primeşte următoarele critici de la mama ei: “Din
totdeauna ai fost leneşă şi nu-ţi scoteai jegul de pe cap”.

Fiica unui rege francez a murit plină de păduchi.

Regina Elisabeta I a Angliei a rămas celebră şi prin următoarea
declaraţie, făcută cu mândrie: “Fie că e nevoie sau nu, eu o dată
la trei luni tot mă spăl! “.

Din cauza mizeriei în care trăia, papa Clement al V-lea se
îmbolnăveşte de dizenterie, boală din cauza căreia va şi muri.
Exemplele de acest fel sunt extrem de multe şi se întind şi de-a
lungul secolelor următoare.

Henric IV

Regele care a pus interesele regatului mai presus de credinţa
personală când a dat Parisului o liturghie, era şi el un duşman al
apei şi săpunului. Chiar dacă de o eleganţă deosebită – îşi schimba
cămăşile în fiecare zi – acest rege cu pasiuni sexuale cel puţin
dubioase nu s-a spălat niciodată. Pasionat vânător, el călărea ore
în şir, urmărind prada prin pădurile Franţei, după care, spre a-şi
masca damful de transpiraţie, se stropea din belşug cu parfum. O
amantă mai îndrăzneaţă, Gabrielle d’Estrees, i-a spus cândva că
miroase ca un starv, ceea ce probabil era perfect adevărat, iar a
doua sa soţie, Maria de Medicis, a leşinat atunci când l-a întâlnit
prima dată şi s-a spălat, efectiv, cu parfum, pentru a putea rezista
alături de rege, în noaptea nunţii.

Ludovic XIV

Nici nepotul lui Henric, Ludovic XIV, măreţul Rege Soare, nu era
atras de igienă. Se ştie clar că el nu a făcut în toată viaţa lui
decât două băi, şi acelea la insistenţele medicilor, care le
considerau un mijloc terapeutic. El prefera ca, în loc să se spele,
să-i fie curăţată pielea cu o piele îmbibată în alcool şi apoi să
fie pomădat cu o pulbere parfumată. Speriat de tot ce însemna
medicină – e drept că la acea vreme chirurgia era încă la stadiul de
“măcelarie” – Ludovic a refuzat o intervenţie la un picior
cangrenat, intervenţie care i-ar fi putut salva viaţa, şi a murit.

Frederic cel Mare

Frederic a transformat Prusia dintr-o putere de mâna a doua într-o
forţă militară de prim rang. Dar Frederic nu iubea doar glasul
tunurilor, “muzica” plăcută urechilor sale ci şi arta. El a fost un
mare patron al artiştilor, coresponda cu iluminiştii francezi, se
voia despot şi cânta, cu plăcere, la flaut. A construit, la
Sanssouci, un palat cum puţine sunt în Europa dar pe de alta parte
era extreme de deficitar la capitolul curăţenie. De pildă, în
splendidele săli ale palatului său umblau nestingheriţi uriaşi
ogari de vânătoare, care-şi făceau nevoile pe unde nimereau iar
regele făcea crize de isterie dacă îndrăznea cineva să cureţe după
ei. Spre sfârşitul vieţii, probabil având mintea afectată de o
maladie psihică, Frederic a devenit tot mai reclusiv. Nu-şi schimba
hainele cu lunile, nu se spăla şi când a murit, în 1786, cămaşa lui
era atât de murdară şi de ruptă încât valetul a trebuit să-i ofere
una dintre cămăşile sale, pentru a fi îngropat.

Charles Howard, duce de Norfolk

Mare om politic britanic, ferm inamic al lui George III şi lider al
opoziţiei faţă de acesta, în Regatul Unit, Charles Howard, duce de
Norfolk ar fi fost un personaj admirabil dacă ar fi acceptat, de
bună voie, să se îmbăieze. Nu a făcut-o însă niciodată şi nu-i de
mirare că a rămas în istorie drept “Dirty Duke”. Valetul său
obişnuia să-l îmbete zdravăn şi doar aşa reuşea să-l bage în baie şi
să-l săpunească, într-o epocă în care nasurile domnişoarelor de la
curtea regală deja nu mai suportau mirosul de sudoare…

Harald I al Norvegiei…..

La 20 ani, Harald a moştenit de la tatăl său conducerea câtorva
stătuleţe nordice, slabe şi risipite. El a făcut atunci jurământ că
nu-şi va mai tunde părul până ce nu va unifica întreaga Norvegie sub
sceptrul sau. A reuşit acest lucru, dar abia peste zece ani, timp
în care păduchii şi-au format adevărate comunităţi în pletele sale,
de unde i-a rămas şi supranumele de Harald cel Păduchios.

Ludwig van Beethoven

Probabil că veţi fi uimiţi, poate chiar oripilaţi, să-l regăsiţi pe
lista “nespălaţilor celebri” şi pe cel mai mare compozitor din toate
timpurile. Dar acesta e adevărul: Beethoven nutrea o aversiune
teribilă faţă de baie, aversiune dată de durerile pe care apa i le
provoca, din cauza intoxicării cronice cu plumb. Bolnav, ursuz,
neînţeles – nu doar la figurat ci şi la propriu, fiindcă avea un
defect de vorbire care-i făcea pe ceilalţi să nu înţeleagă adesea
sensul cuvintelor sale, Beethoven s-a retras în sine şi a devenit
un mizantrop dar şi un adversar al curăţeniei. Puţinii prieteni pe
care-i mai avea erau nevoiţi să-i fure, efectiv, hainele în timp ce
dormea şi să i le dea la spălat.

Karl Marx

Filosoful de numele căruia se leagă una dintre cele mai întunecate
perioade din istoria omenirii nu suporta apa deoarece îi provoca
dureri atroce: gânditorul german suferea de o dermatoză extrem de
gravă, manifestată prin apariţia de furuncule dureroase. El
considera că igiena personală constituie un exces burghez, în schimb
n-avea habar că durerile erau accentuate de fumatul excesiv şi de
abuzul cronic de alcool. Marx se mândrea că paginile manuscrisului
original de la Das Kapital erau pătate de propriul lui sânge,
pretinzând că, prin durerile sale, simţea pe deplin suferinţele
proletariatului.

Mao Zedong

Programele social-politice ale lui Mao au dus la uciderea a milioane
de chinezi dar au ajutat la transformarea ţării sale dintr-un stat
înapoiat, aproape feudal, într-una dintre cele mai mari puteri ale
planetei. Atitudinea sobră, aproape cazonă, pe care liderul chinez
o afişa în public nu era de complezenţă. Toată viaţa el a trăit
foarte cumpătat, fără excese şi privea cu reticenţă confortul.
Inclusiv baia sau spălatul pe dinţi îi provocau repulsie. De altfel,
nu s-a spălat niciodată pe dinţi, ci prefera să mestece frunze de
ceai, în vreme ce concubinele sale îi frecau trupul cu prosoape
umede. Când un medic a avut îndrăzneala să-i ofere o periuţă de
dinţi, Mao l-a privit cu dispreţ, argumentând că n-a văzut până
atunci ca un tigru să-şi spele colţii.

Che Guevara

Revoluţionarul cel mai celebru al epocii moderne, care l-a ajutat pe
Fidel Castro să ajungă la putere, iubea rugby-ul, vinul, friptura
argentiniană de vită, îi plăcea să fumeze trabuc şi să poarte ceas
Rolex, dar ura să facă baie. În copilărie, i se spunea
“Chanco” (Purceluşul) din cauza acestei aversiuni şi se mândrea să
poarte acelaşi tricou timp de o săptămână. Când a fost capturat în
Bolivia, nu se mai spălase de luni de zile şi avea, în loc de
pantofi, cinci perechi de ciorapi groaznic de murdari.