Home / Emisiuni / Reflektor / Iohannis, amenințat cu suspendarea din cauza imigranților: Să se facă referendum pe tema refugiaților!
FOTO : „Klaus Iohannis Senate of Poland 2015 02 (cropped 2)“ von Longin Wawrynkiewicz - Senat Rzeczypospolitej Polskiej. Lizenziert unter CC BY-SA 3.0 pl über Wikimedia Commons - https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Klaus_Iohannis_Senate_of_Poland_2015_02_(cropped_2).JPG#/media/File:Klaus_Iohannis_Senate_of_Poland_2015_02_(cropped_2).JPG

Iohannis, amenințat cu suspendarea din cauza imigranților: Să se facă referendum pe tema refugiaților!

  Scrisoare deschisă către președintele României, domnul Klaus Iohannis

Conform art.3 alin. (4) din Constituție,  ”Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine”
*

Partidul România Unită i-a adresat astăzi o scrisoare deschisă președintelui Iohannis prin care îi cere să declanșeze un referendum pe tema imigranților si chiar il ameninta cu suspendarea.

”Vă solicit, domnule președinte, să uzitați de instrumentul constituțional al Referendumului, conform ARTICOLULUI 90 din Legea fundamentală, potrivit căruia ”Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional”, a transmis astăzi președintele PRU, deputatul Bogdan Diaconu.

Potrivit acestuia ”în toată discuția despre acceptarea sau respingerea imigranților non-UE, nimeni în Europa nu s-a gândit la consultarea populară directă prin referendum, deși impactul strămutării unei populații străine atât de diferite și atât de problematice pe teritoriul european în general sau, în cazul nostru particular, pe teritoriul românesc, îi afectează în primul rând pe cetățeni, iar nu pe politicienii care iau decizii de capul lor”.

Liderul naționalist îl îndeamnă pe președintel să uite ”de diktatele Germaniei în această problem” și să-și amintească cine este suveran ”poporul, nu Angela Merkel!” ”Românii v-au votat pe 16 noiembrie 2014 ca să-i reprezentați pe ei și interesele lor, nu ca să fiți guvernatorul țării la ordinele Berlinului!”, îl atacă Diaconu pe Iohannis.

Liderul PRU îi mai transmite președintelui țării că are la îndemână un instrument constituțional prin care poate afla voința poporului român în chestiunea imigranților non-UE și pe baza căruia să aibă putere de negociere în fața Europei. ”Nimeni din UE, nici măcar Angela Merkel, nu vă va mai putea obliga să acceptați cote de imigranți dacă vă prezentați la masa tratativelor cu rezultatul clar al unui referendum! România va fi chiar un exemplu de bune practici din acest punct de vedere și alte state îi vor putea urma exemplul dacă mai credem în democrație în Europa”, mai spune Diaconu în scrisoarea deschisă către Cotroceni.

Președintele PRU trece însă și la amenințări: ”Dacă, în schimb, Cancelarul Germaniei care se vrea și Cancelar al Europei, deși nu a fost nici ales, nici dorit de nimeni în această postură, vrea să transforme bătrânul continent într-un vast experiment de tipul unui lagăr fără drept de apel, iar dumneavoastră, domnule președinte, sunteți parte a acestui proiect, fiind alocat României ca să ne țineți cuminți, o să aveți o surpriză neplăcută. Românii nu vor mai răbda ca viața lor să fie decisă de alții și vă vor cere socoteală. Iar cedarea dumneavoastră în chestiunea imigranților este începutul sfârșitului. Aveți șansa să îndreptați lucrurile întorcându-vă la popor”.

În finalul scrisorii deschise, liderul PRU vorbește, pentru prima oară în România, de suspendarea lui Iohannis, după ce tot PRU a fost primul partid din România care a organizat, pe 26 martie 2015, un protest la Cotroceni împotriva lui Iohannis din cauza respingerii Legii lui Avram Iancu de către președinte.

”Dacă nu o veți face, atunci poporul își va întoarce fața de la dumneavoastră și nu veți mai fi președintele lucrului bine făcut, ci președintele unei suspendări bine făcute, pentru că românii nu vă vor ierta. Încălcarea art.3 alin. (4) din Constituție, care precizează că ”Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine” constituie motiv serios de suspendare, domnule președinte!”, își încheie liderul PRU scrisoarea deschisă.

SURSA : http://www.cunoastelumea.ro

 Scrisoare deschisă către președintele României, domnul Klaus Iohannis
În toată discuția despre acceptarea sau respingerea imigranților non-UE,
nimeni în Europa nu s-a gândit la consultarea populară directă prin referendum,
deși impactul strămutării unei populații străine atât de diferite și atât de problematice pe teritoriul european în general sau , în cazul nostru particular , pe teritoriul românesc, îi afectează în primul rând pe cetățeni , iar nu pe politicienii care iau decizii de capul lor.
Vă solicit de aceea, domnule președinte, să uzitați de instrumentul constituțional al Referendumului, conform ARTICOLULUI 90 din Legea fundamentală, potrivit căruia ”Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional”.
Acceptarea unei cote de imigranți reprezintă, cu certitudine, o problemă de interes național, iar o decizie în acest sens nu poate fi luată în spatele ușilor închise, mai ales
dacă aceste uși nu sunt românești.
Uitați, domnule președinte,de diktatele Germaniei în această problemă și amintiți-vă că poporul este suveran, nu Angela Merkel! Românii v-au votat pe 16 noiembrie 2014 ca să-i reprezentați pe ei și interesele lor, nu ca să fiți guvernatorul țării
la ordinele Berlinului!
Aveți la îndemână un instrument constituțional prin care puteți afla voința
poporului român în chestiunea imigranților non-UE și pe baza căruia să aveți
putere de negociere în fața Europei. Nimeni din UE , nici măcar Angela Merkel, nu
vă va mai putea obliga să acceptați cote de imigranți dacă vă prezentați la masa tratativelor cu rezultatul clar al unui referendum! România va fi chiar un exemplu
de bune practici din acest punct de vedere și alte state îi vor putea urma exemplul
dacă mai credem în democrație în Europa.
Dacă, în schimb, Cancelarul Germaniei care se vrea și Cancelar al Europei, deși nu a fost nici ales, nici dorit de nimeni în această postură, vrea să transforme bătrânul continent într-un vast experiment de tipul unui
lagăr fără drept de apel, iar dumneavoastră, domnule președinte, sunteți parte a acestui proiect, fiind alocat României ca să ne țineți cuminți, o să aveți o surpriză neplăcută.
Românii nu vor mai răbda ca viața lor să fie decisă de alții și vă vor cere socoteală.
Iar cedarea dumneavoastră în chestiunea imigranților este începutul sfârșitului. Aveți
șansa să îndreptați lucrurile întorcându-vă la popor.
Dacă nu o veți face, atunci poporul își va întoarce fața de la dumneavoastră și nu veți mai fi președintele lucrului bine făcut, ci președintele unei suspendări bine făcute, pentru că românii nu vă vor ierta.
Încălcarea art.3 alin. (4) din Constituție, care precizează că ” Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine” constituie motiv serios de suspendare, domnule președinte!
Bogdan Diaconu
Președintele Partidului România Unită