Home / Ştiri / Evenimente / Hora Unirii, la statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Dealul Patriarhiei
CAPTURA : AGERPRES/Facebook.com

Hora Unirii, la statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Dealul Patriarhiei

Klaus Iohannis și Dacian Cioloș – prezenți la Iași, de Ziua Unirii; la Catedrala Patriarhală va fi oficiat un “Te Deum”

Hora Unirii, la statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Dealul Patriarhiei

Captura : AGERPRES

Acordurile Horii Unirii au răsunat la statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Dealul Patriarhiei cu prilejul unei ceremonii militare organizate de Ministerul Apărării Naționale, la aniversarea a 157 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească.

Hora Unirii, la statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Dealul Patriarhiei

CAPTURA : AGERPRES/Facebook.comAu fost depuse coroane de flori din partea președintelui României, Klaus Iohannis, Senatului, Camerei Deputaților, MApN, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații și Serviciului Informații Externe, ai Serviciului de Telecomunicații Speciale, a Instituției Prefectului, a Primăriei Municipiului București și Primăriei Sectorului 4, din partea asociațiilor veteranilor de război din MApN și MAI, a Asociației Naționale “Cultul Eroilor Regina Maria” Sectorul 4.

 

La eveniment au fost prezenți: secretarul de stat în Ministerul Apărării Naționale Valeriu Nicuț, gen. Mihai Șomordolea, consilier prezidențial, gen. Adrian Tonea, locțiitorul Statului Major General și chestorul principal Gelaledin Nezir, cadre militare active și în retragere, civili.

În debutul ceremoniei, preoți militari din garnizoana București au oficiat un serviciu religios în memoria lui Alexandru Ioan Cuza și a fruntașilor Unirii.

Un detașament al Regimentului 30 Gardă ”Mihai Viteazul” a prezentat onorul.

Cei prezenți și-au dat “mână cu mână”, la finalul evenimentului, într-o Horă a Unirii, pe acordurile intonate de Muzica Reprezentativă a MApN.

SURSA : AGERPRES /

(AS — autor: Daniel Popescu, editor: Marius Frățilă)