Home / Blog / FEED ME! @ ARS ELECTRONICA 2015
icr

FEED ME! @ ARS ELECTRONICA 2015

FEED ME! @ ARS ELECTRONICA 2015

icr

Proiectul multimedia interactiv FEED ME!, creat în 2014 de artiştii români Saint Machine (Marilena Oprescu Singer) şi Noper (Radu Pop), va fi prezentat la Ars Electronica, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena, în perioada 3-7 septembrie 2015, la Postcity (Bahnhofplatz 11, 4020 Linz).

Ars Electronica cuprinde expoziţii, concerte, conferinţe, proiecţii de filme şi prezentări ce vor avea loc pe parcusul a cinci zile în centrul Ars Electronica, Centrul de Artă Contemporană OK, Universitatea de Artă Linz, Muzeul de Artă Lentos, Brucknerhaus, cinematograful Central şi Postcity.

FEED ME! explorează relaţia de interdependenţă dintre lucrarea de artă şi publicul său, construit autoironic sub forma unei chemări a supuşilor „monstruoasei şi veşnic nesătulei zeiţe Tra“ la ritualul de hrănire a acesteia. Lucrările celor doi artiști Saint Machine şi Noper sunt interconectate conceptual, formând un singur organism viu care se alimentează cu energia produsă de mișcările publicului.

FEED ME! este construcţia spectaculoasă a capsule senzoriale  Womb of Tra create de Saint Machine (Marilena Oprescu Singer). Instalaţia reacţionează la mişcare pe măsură ce vizitatorii păşesc în ea. Înăuntrul acestui pântece al zeiţei Tra, aceştia pornesc într-o călătorie ritualică prin șapte porţi care transcend organicitatea coconului. Pășind prin ele, dezvăluie şapte personaje în mişcare ce compun instalația video The Secret Memories of Noper, creată de Noper (Radu Pop): The Fool, The Magician, The High Priestess, The Emperor, The Hanged Man, Death și The Star. Interacțiunea cu personajele este înșelătoare: pe măsură ce se hrănesc cu atenția publicului, ele dau la schimb simboluri golite de sens. Ecranele în care trăiesc aceste personaje sunt înfășurate într-o instalație sonoră interactivă numită Innerform creată de Saint Machine, o rețea de tuburi care iți cere să o hrănești cu șoapte ce rătăcesc prin ea şi ajung la receptor amplificate. Înăuntrul instalației FEED ME! totul se mișcă, vibrează și reacționează la mișcare pe un ritm comun, cel al muzicii și al efectelor sonore create în colaborare cu Mitoș Micleușanu.  În centrul acestei lumi stranii locuieşte Sacred Egg, o instalaţie interactivă în formă de ou, creată de Saint Machine, care se hrăneşte cu capul vizitatorului şi trăieşte doar atât timp cât acesta stă conectat la orificiul său. Vizitatorul conectat face parte din lucrarea de artă, oul oferindu-i iluzia controlului în timp ce îi acaparează atenţia şi se foloseşte de energia lui pentru a respire. Corpul vizitatorului decapitat atârnă de Sacred Egg, lipsit de voință proprie şi rapunzând doar necesităţilor oului.

Conceptul şi ilustraţiile sunt realizate de Saint Machine (Marilena Oprescu Singer) şi Noper (Radu Pop), muzica este realizată de Mitoş Micleuşanu, modelarea şi animaţia 3D sunt realizate de  Reniform (Sergiu Negulici), animaţia de Tudor Calnegru. La proiect au contribuit inginerul Florin Palade şi programatorul Marius Farcaş.   SAINT MACHINE (Marilena Oprescu Singer, născută pe 18 septembrie 1979) este o artistă multimedia care a studiat literatura şi ştiintele comunicării înainte de a începe să experimenteze cu suprapunerea spaţiilor interior-exterior, real-virtual şi joaca cu forme şi idei. Printre proiectele create de aceasta se mai numără Autentic Românesc (ROD, 2011), Playground for Animation (Cocor Media Channel, 2009), Festivalul de Proiecţii Arhitecturale Urban Art (Palatul Parlamentului, Universitate, Universitatea de Arhitectură Ion Mincu 2007, 2008, 2009) şi Artmix (TNB, 2005).

NOPER este artistul ilustrator şi animator Radu Pop (nâscut pe 13 aprilie 1982). A absolvit Universitatea de Arte Bucureşti unde a experimentat cu animaţia şi a dezvoltat o lume vizuală proprie, continuând să dezvolte apoi o serie de personaje inedite. Operele lui stranii şi în acelasi timp pline de prospeţime au fost publicate în albume precum Luerzers 200 Best World Wide Illustrators (2009-2010) şi au deschis uşile unor colaborări cu galerii internaţionale şi proiecte ca FEED ME! (2014), Cranium (2012), Bold (2010), As if by Magic (2010), sau Festivalul de Proiecţii Arhitecturale Urban Art (2007, 2008, 2009).

În cadrul ediţiei din acest an a festivalului va fi proiectat sâmbătă, 5 septembrie, la ora 20.30, în Hauptplatz din Linz, filmul regizorului român Mihai Grecu, The Reflection of Power (2015).

Institutul Cultural Român de la Viena

Argentinierstr. 39, 1040

Tel./fax: +431 319 10 81;

office@rkiwien.at

www.rkiwien.at

www.facebook.com/RKIWien.ICRViena