Home / Cultură / Fariseii din toate timpurile – o abordare satirică

Fariseii din toate timpurile – o abordare satirică

Scriitorul rus Leonid Andreev, celebrul lider al mişcării expresioniste în literatura rusă, ne-a lăsat o nuvelă intitulată “La fereastră”. Personajul acesteia împărtăşeşte cititorului impresiile sale, privind viaţa de la fereastra casei sale. Asemenea lui Andreev, Petru Lascău remarcă în cartea sa “Memoriile lui Eutih”, aspecte inedite ale existenţei pe care le-a observat de la fereastra bisericii sale. Volumul ce îi poartă semnătura ne invită să privim lucrurile dintr-o perspectivă provocatoare, autorul dovedindu-se a fi un excelent povestitor.

Eternii farisei

Cu un talent deosebit în a discerne perspectiva unui tânăr aflat într-o comunitate creştină, Petru Lascău ne propune o viziune cu totul nouă: „M-am hotărât să-mi scriu memoriile. Aşa se obişnuieşte acum. Vedeţi, oamenii ascultă la apostoli, predicatori, preoţi, evanghelişti şi ei nu sunt prea gata să te bage în seamă pe tine, unul dintre iubiţii ascultători.”

Identificându-se cu personajul Eutih, autorul de fapt, realizează o satiră foarte reuşită la adresa „eternilor farisei”. „Portretele acestea de farisei s-au născut dintr-o serie de plachete satirice pe care le-am publicat în revista Exodus şi în alte publicaţii. Ele s-au înmulţit de-a lungul anilor, pe măsură ce m-am ciocnit de un alt tip de fariseu. Portretele formează doar o mică expoziţie dintr-o galerie mai mare de farisei ai zilelor noastre. Ele au fost zugrăvite mai degrabă ca lucrările unui pictor amator decât de penelul artistului profesionist. Am adăugat, pentru a mai îndulci puţin amarul rândurilor mele, câteva caricaturi inspirate de viaţa bisericească.”

24 de tipuri de farisei

Dar de ce tocmai fariseii devin ţinta unor ironii fine, dar pătrunzătoare? Pentru că se pare că fariseii n-au dispărut odată cu trecerea timpului, ci dimpotrivă, ca orice lucru firesc, s-au diversificat şi s-au adaptat atât de bine la cultura creştină. „Am scris această carte cu scopul precis de a-i supăra pe farisei. Regăsindu-şi chipul în aceste rânduri, ei pot continua nepăsători stilul lor de viaţă sau se pot ridica împotriva celui care i-a desconspirat sau pot decide să se schimbe.”

Cu o vioiciune a stilului ce este rezultatul unei experienţe îndelungate în ale scrisului, Petru Lascău identifică nici mai mult nici mai puţin de 24 de tipuri de farisei. Cu siguranţă că lista nu este exhaustivă, însă în orice caz, multe persoane religioase se vor regăsi în cel puţin una, ca să nu spunem mai multe categorii de farisei. Nomenclatorul de denumiri al acestor genuri de fariseism îmbracă forme deosebit de hazlii sau ironice, dar fiind de fiecare dată, la obiect. Dintre denumirile alcătuite de autor cu privire la tipologia fariseilor de pretutindeni, se remarcă următoarele: amărâtul-vesel, bun-de-gură, fosila vie, fratele-beton, hopa-Mitică, Morbus Sabaticus, sfântocul, nomadul, secătura batjocoritoare, smeritul-îngâmfat, etc.

„În căutare de apreciere şi aplauze”

Fără a discrimina alte categorii de farisei, cele 24 de tipologii amintite reuşesc să surprindă fenomenul „dublei personalităţi”, specific oamenilor ce se pretind a fi spirituali. „Isus Hristos era deranjat profund de discrepanţa dintre viaţa particulară şi cea publică a cărturarilor şi fariseilor. Aceşti oameni ajunseseră experţi în a stoarce bani pe pietatea lor şi mai ales, de la văduvele sărace şi femeile slabe de înger, care se lăsau impresionate de pioşenia feţelor lor sacerdotale. Rugăciunile lor lungi, de ochii lumii, nu erau planificate să ajungă la Dumnezeu, ci la urechea celor ce-i ascultau. Erau rugăciuni orizontale, cu scopul de câştig financiar, în căutare de apreciere şi aplauze.”

Fariseul de azi

Fariseului din secolul XXI, la fel ca şi celui din vremea când Mântuitorul Se afla printre oameni, îi lipseşte credinţa. Sau mai bine-zis, credinţa pe care o are este una formală. Iată de ce, „fariseul ne îndeamnă să ne rugăm pentru familia care trece prin mari încercări, odată cu boala celui iubit. Să ne rugăm, zice el, pentru doctorii care-l tratează, pentru dibăcia mâinii chirurgului care operează, pentru credinţa omului aflat în criză. Dar nu îndrăzneşte să se roage pentru vindecare. Dacă omul nu se vindecă? Cum rămâne cu prestigiul lui de fariseu?”

Prestigiul de fariseu înseamnă printre altele, şi cât mai multe semne exterioare ale semereniei spirituale, dreptul de a-i judeca pe alţii – cum ar fi de exemplu, vameşul – mândria, inversarea valorilor, dar şi preamărirea trecutului. Fariseul nu găseşte nimic bun în prezent, însă elogiază trecutul şi pe înaintaşi pentru că se consideră el însuşi a fi un apărător al identităţii religioase. Fariseul vrea să pară fundamentalist, dar nu este. „Fariseul de azi deci, aduce prinosul vorbelor sale de apreciere iluştrilor oameni ai istoriei. Pentru el, toţi sfinţii au trăit în trecut. Şi ce mari au fost aceşti sfinţi ai trecutului! Şi vai, cât de pigmei sunt cei de azi! Ce epigoni mai suntem cu toţii!”

Copiii fariseului

Şi pentru că tot ceea ce se naşte din pisică şoarece mănâncă, urmaşii fariseului, nu neaparăt copiii săi naturali (care s-ar putea să nu mai aibă niciun fel de preocupare religioasă), ci mai ales cei spirituali, îi vor călca pe urme. Chiar dacă noua generaţie de farisei se pretinde a avea vederi largi, a aprecia noul şi a fi promotorii săi, este clar că istoria urmează să se repete şi că încă o dată, copiii vor face la fel ca părinţii.

„Există o singură mângâiere (dacă aceasta contează). Copiii fariseului ne vor constui mormintele şi ne vor lăuda cărţile scrise de noi şi afurisite de tatăl lor. Vor aprecia inovaţiile şi curajul nostru de a sparge tiparele verificate. Bineînţeles, vor declara că ei n-ar fi făcut ceea ce a făcut tatăl lor. Dovedind, cu aceasta, că nu sunt decât copiii lui.”

După chipul şi asemănarea lor

Prin urmare, „Memoriile lui Eutih” nu redă altceva decât percepţia pe care în principal tânăra generaţie o are asupra „eternilor farisei”, care sub o formă sau alta prescriu reguli cu privire la ce se poate face sau nu în biserică. Din nefericire, fariseismul, zugrăvit în multiplele lui faţete de către Petru Lascău, reprezintă principala cauză pentru care tinerii aleg la vârsta maturităţii să părăsească locul în care reguli absurde ajung să sufoce adevărata spiritualitate creştină. Fariseii dau indicaţii ce sunt croite după chipul şi asemănarea lor. Acestea nu au legătură cu Biblia şi cu învăţătura sfântă. Însă pentru o minte tânără este deosebit de greu să facă diferenţă între cele două.

Iată de ce,, „Memoriile lui Eutih” pot fi însemnările unui tânăr care a ales să părăsească biserica din cauza celor pretinşi „sfinţi”, dar pot fi şi impresiile celui a cărui opţiune rămâne biserica lui Dumnezeu, însă fiind decis să nu urmeze falsul exemplu ce îi este oferit. Prin urmare, „Memoriile lui Eutih” deşi au o formă satirică, expun un adevăr ce trebuie să ne impresioneze şi să ne determine să lepădăm orice formă de fariseism din vieţile noastre. Cu alte cuvinte, fariseismul trebuie să devină un lucru trecut, depăşit, mai bine zis, abandonat pe deplin.

Octavian D. Curpaş,

Phoenix, Arizona