Home / Emisiuni / Reflektor / Europa, SUA dar și Rusia ar trebui să-și unească forțele pentru a elibera Siria de rețelele criminale și jihadiste. Cotele de imigranți NU sunt o soluție

Europa, SUA dar și Rusia ar trebui să-și unească forțele pentru a elibera Siria de rețelele criminale și jihadiste. Cotele de imigranți NU sunt o soluție

Declaratie politica – Daniel Gheorghe, deputat PNL

Deputatul PNL, Daniel Gheorghe, a abordat în Parlament criza refugiaților, cea mai mare problemă cu care se confruntă Europa în acest moment. Acesta a spus că problema nu se va rezolva prin instituirea cotelor obligatorii, așa cum propun liderii europeni.

“Nici doamna Merkel, nici domnul Juncker și nici Comisia Europeană nu au fost în stare să vină cu o soluție( la această criză -n.r.). Au venit cu aceste cote de imigranți, care vor crește permanent, pentru că astfel se încurajează rețelele mafiote care trafichează persoane din Orient, Asia și Africa către Europa”, a afirmat el de la tribuna Camerei.

Daniel Gheorghe consideră că soluția ar fi construcția unor centre de refugiați în zona Mării Mediterane, concomitent cu o intervenție militară împotriva teroriștilor din Siria.

“În primul rând este nevoie de investiții în centre mare de refugiați în spațiul Meditarenei. Aceste tabere moderne ar putea amplasate în țări precum Turcia, Liban, chiar Iordanul, Italia și Grecia. Ar trebui făcute sub egida ONU, care în ultima vreme doarme în papuci și care începe să semene cu Liga Națiunilor, cea care în anii ’30 a permis apariția totalitarismelor, atât a nazismului cât și a comunismului.

Ar mai trebui o blocadă a Mediteranei, care să aibă ca țintă traficanții de persoane. Și nu în ultimul rând o intervenție militară în Siria, care să aibă ca țintă structurile criminale, jihadiștii. Jihadiști care sunt sprijiniți de țări precum Arabia Saudită, Qatar-ul sau chiar Turcia. NATO ar trebui să ia inițiativa și să pătrundă în Siria. Acest conflict riscă să arunce în aer Orientul Mijlociu și Apropiat și poate chiar întreaga lume. Cred că noi, Europa, SUA și toate celelalte țări, inclusiv Rusia, avem obligația de a face front comun și de a susține eliberarea Siriei de către aceste rețele criminale. Aceste rețele trebuie lovite acolo unde își găsesc bazele”, a mai spus parlamentarul de Ilfov.

 

SURSA : http://www.activenews.ro/stiri-politic/Deputat-PNL-Europa-SUA-dar-si-Rusia-ar-trebui-sa-si-uneasca-fortele-pentru-a-elibera-Siria-de-retelele-criminale-si-jihadiste.-Cotele-de-imigranti-NU-sunt-o-solutie-124897