Home / Ştiri / Evenimente / Doi refugiați au fost prinși trecând granița în România. Când au realizat unde se află, au început să PLÂNGĂ și au cerut să fie returnați în Serbia
FOTO : http://www.activenews.ro/stiri-social/Doi-refugiati-au-fost-prinsi-trecand-granita-in-Romania.-Cand-au-realizat-unde-se-afla-au-inceput-sa-PLANGA-si-au-cerut-sa-fie-returnati-in-Serbia-124793

Doi refugiați au fost prinși trecând granița în România. Când au realizat unde se află, au început să PLÂNGĂ și au cerut să fie returnați în Serbia

Mareea refugiaților care încearcă să ajungă în Occident, trece neabătută pe lângă România. Mai mult, se pare că și atunci când ajung în România, imigranții nu vor să audă de țara noastră.

Astfel, miercuri seară, doi frați de origine afgană au trecut ilegal granița României cu Serbia. Cei doi au fost descoperiți de polițiștii de frontieră în zona Beba Veche, acolo unde se întâlnesc trei țări: România, Serbia și Ungaria.

Polițiștii de frontieră i-au prins pe cei doi și i-au dus la audieri. Odată ajunși acolo, surpriză!, frații au realizat că au ajuns în România și nu în Ungaria, așa cum își propuseseră. Imediat au izbucnit în plâns de necaz.

„In 15 septembrie, la ora 16.45, politiștii de frontieră din cadrul sectorului de Poliție de Frontieră Sânnicolau Mare au observat, în timp ce intenționau să intre ilegal în România, două persoane.

S-a procedat la reținerea acestora, iar în cadrul primelor cercetări s-a stabilit că sunt cetățeni afgani.

In cadrul primelor declarații, cei doi au precizat că s-au rătăcit pe teritoriul Serbiei și că nu voiau să ajungă în România, fapt pentru care în acest moment sunt în procedura de readmisie”, a declarat Mihaela Les, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Politie de Frontieră Timis, pentru Opinia Timișoarei.

Cei doi vor fi returnați autorităților sârbe și probabil vor căuta o nouă cale să ajungă în Ungaria.

 

SURSA : http://www.activenews.ro/stiri-social/Doi-refugiati-au-fost-prinsi-trecand-granita-in-Romania.-Cand-au-realizat-unde-se-afla-au-inceput-sa-PLANGA-si-au-cerut-sa-fie-returnati-in-Serbia-124793