Home / Ştiri / Politica / Cum pleacă din țară banii românilor. Concluzii FINALE: Corporatismul european a tras lozul câștigător după lărgirea Uniunii
Captura : activenews.ro/Facebook.com / eu

Cum pleacă din țară banii românilor. Concluzii FINALE: Corporatismul european a tras lozul câștigător după lărgirea Uniunii

Am vorbit în acest serial despre bănci și modul în care ne filtrează acestea veniturile disponibile după ce ne-au supraîndatorat ori felul în care pot trimite nestingherite depozitele românilor în străinătate în procesul de repatriere a resurselor atrase de la băncile-mamă, despre cum s-au privatizat companiile din energie și costurile suportate de clienți, efectele perverse ale prețurilor mici din hipermarketuri, dijmuirea remiterilor căpșunarilor, strategiile de optimizare fiscală prin care se ocolesc impozitele pe profit în România, felul în care a explodat datoria externă a țării și cine sunt principalii noștri creditori, rentele din telecom, transferul activelor românești destinate despăgubirilor “în integrum” către fonduri străine de invesții prin intermediul Fondului Proprietatea. Nu ne-au lipsit deci subiectele mulțumită înțeleptei guvernări din ultimii 26 de ani, în special a celei din perioada 2004-2012 când s-au accelerat “reformele”
Prima concluzie care se desprinde din acest serial este că investițiile străinilor au țintit inteligent domeniile care le asigurau cele mai comode rente din economia românească. Distribuțiile de energie unde investițiile se fac de fapt din banii clienților, duopolul din telecom, sectorul bancar ce poate dilata artificial masa monetară, rețelele de hipermarketuri care apasă draconic pe producătorul local fără să le pese că acesta se revanșează prin calitatea slabă a produselor pe spinarea consumatorului, comisioanele uriașe pentru banii trimiși de căpșunari, achiziționarea de active subevaluate de la moștenitorii puși în posesie fără niciun fel de plafon de limitare a restituirilor (în Ungaria s-a fixat că plafon 21.000 dolari iar procesul s-a încheiat rapid la începutul anilor ’90).
Puținele exemple în care capitalul străin s-a înșurubat în zona productivă sunt legate de prețurile super-tentante la care statul i-a invitat să preia afaceri în România (Dacia-Renault, Sidex, IMGB-Kvaerner, Automobile Craiova-Ford, Nokia-Jucu) la primul semnal de subrezire a businessului investitorii lichidandu-și însă afacerile fără ezitări.
A două concluzie este că toate aceste costuri privind privatizările neinspirate, cedarea resurselor, acceptarea unor monopoluri sau duopoluri în sectoare importante din economie și modului neprietenos de business pentru competitorii locali ar trebui neapărat pus în balanță când se enumeră fondurile nete încasate de România de la Uniunea Europeană în ultimii ani. Nu poți privi doar aceste fonduri nete (13,9 miliarde euro în perioada 2007-2013 cum triumfător anunța Hotnews la finalul anului trecut) ignorând costurile privatizărilor din energie și utilități, cedarea sectorului bancar, procesul de liberalizare  a prețurilor din energie, renunțarea la suveranitate în favoarea deciziilor implementate de la Bruxelles.
Din păcate, procesul ce include privatizări ale sectoarelor viabile din economie și cedări ale controlului statului în zone strategice este ireversibil. În ciuda administrării proaste a statului, exista speranța că la un moment dat calitatea managementului va crește iar justiția va fi suficient de eficientă încât să descurajeze furturile și căpușarea firmelor de stat. Privatizarea lichidează furtul de la stat dar înstrăinează simultan dividendele companiilor profitabile  care în loc să ajungă în sistemele publice de sănătate, învățământ, etc vor pleca definitiv în străinătate. Faptul că în sectorul de utilități fanii cedării controlului statului n-au avut nimic împotriva înlocuirii managementului de stat cu unul al altui stat (ceh, grec, etc) spune totul despre “strategia” de privatizare.
Lucrurile puteau decurge și altfel? Corporatismul european a tras lozul câștigător după lărgirea Uniunii mai peste tot. Au primit active subevaluate achiziționate din noile state membre și au avut ocazia de a arăta pisica angajaților din țările de origine într-o concurență tot mai acerbă cu esticii dispuși să-și vândă munca ieftin.
România a exagerat însă în cel puțin 3 direcții. Și-a vândut sectoare profitabile, ce n-aveau nevoie de investiții pentru a se moderniza, fiind necesară cel mult o simplă ajustare de tarife (distribuțiile de energie). A lichidat sub valoarea de fier vechi (“privatizarea pe un euro) companii din industrie, la pachet cu ștergerea de datorii și activele din componența acestora-clădiri și terenuri (casa de cultură a IMGB vândută de noul proprietar a devenit repede unul dintre sediile Universității Spiru Haret în București).
Investitorii care le-au preluat le-au vândut apoi la bucată iar majoritatea muncitorilor au ajuns repede șomeri. În sfârșit, restituirea proprietăților confiscate s-a întins pe mult prea mulți ani și a fost mult prea generoasă (restitutio în integrum). Statul și-a transferat astfel privaților o parte din avere, active ce au ajuns rapid în mâna străinilor, cei care dispuneau de lichidități sau credit bancar la discreție în vremurile când românii obțineau cu greutate finanțări în țară.
SURSA : http://www.activenews.ro/economie/Cum-pleaca-din-tara-banii-romanilor.-Concluzii-FINALE-Corporatismul-european-a-tras-lozul-castigator-dupa-largirea-Uniunii-128653