Home / Cultură / Celebrităţi din România : Ștefan Augustin Doinaș – Alter ego
Foto : mihai Anthony

Celebrităţi din România : Ștefan Augustin Doinaș – Alter ego

Celebrităţi din România

 

Preambul: Doresc să prezint cititorilor noştri, la rubrica Celebrităţi din România, comentarii despre viaţa şi activitatea de creaţie a unor personalităţi (uitate uneori pe nedrept), care s-au remarcat prin geniul şi prin talentul lor, lăsând posterităţii adevărate capodopere artistice în domeniile artelor plastice, cercetării ştiinţifice, literaturii, muzicii , pentru ca noi, cei de azi, şi generaţiile viitoare, să ne putem pleca fruntea, cu recunoştinţă, în faţa memoriei lor şi să le cinstim la adevărata lor valoare.  (Agnes-Maria ORBAN)  

 

 

Ștefan Augustin DoinașAlter ego

 

            Poet, eseist, traducător și academician, dar și deținut politic, apoi politician și senator, Ștefan Augustin Doinaș (acesta fiind pseudonimul literar al lui Ștefan Popa) s-a născut, în ziua de 26 aprilie 1922. în satul Cherechiu (din 1926, denumit satul Caporal Alexa), din județul Arad, într-o familie de oameni înstăriți, fapt ce a avut repercusiuni negative, în timpul represiunii comuniste, părinții săi fiind declarați chiaburi, pentru că aveau 16 ha de pământ.

 

Ștefan Augustin Doinaș a urmat o școală primară extrem de serioasă (după propria-i apreciere), în satul său natal, apoi renumitul Liceu Moise Nicoară din Arad – unde, la limba română, l-a avut profesor pe Alecu Constantinescu, tatăl dramaturgului Paul Everac, iar în anul 1948 a absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității clujene (după ce, inițial, se înscrisese la Medicină). La Facultate a avut profesori celebri, printre care: Lucian Blaga, Liviu Rusu, D. D. Roșca. Între anii 1948 și 1955 activează ca profesor de limba română, în satul său natal, apoi la Hălmagiu și la Gurahonț.

Din 1955 se stabilește la București, iar în 1956 este angajat ca redactor la revista Teatru, prin intervenția scriitorului și regizorului Radu Stanca.

În ziua de 3 februarie 1957, Ștefan Augustin Doinaș este arestat și condamnat la un an de închisoare, cu circumstanțe atenuante, “pentru omisiune de denunț”, din cauză că ”nu l-a turnat la securitate” pe  Marcel Petrișor, un cunoscut, originar de pe meleagurile arădene, care vorbise în redacția revistei Teatru despre revoluția din Ungaria. După ce a fost eliberat, pe 05 februarie 1958, primind 5 ani interdicție să mai publice, s-a căsătorit, în ziua de 08 aprilie 1958, cu marea sa iubire, talentata Irinel Liciu, prima balerină a Operei de Stat din București, care studiase baletul la Moscova și la Leningrad.

Ștefan Augustin Doinaș este angajat în anul 1963, de către scriitorul George Ivașcu, Director al Revistei Lumea, la această revistă, iar din 1969 lucrează în redacția revistei Secolul XX, pe care o va conduce,  începând cu anul 1992, timp de un deceniu, în funcția de director, apoi este președinte al fundației Secolul XX, care și-a schimbat numele în Secolul 21.

 

În 1975, pe când lucra în redacția revistei Secolul XX, Ștefan Augustin Doinaș este numit Președinte al juriului Concursului național de creație literară ”Tinere condeie”, secretar al juriului fiind poetul și jurnalistul Mihai ANTHONY, care, după evaluarea creațiilor tinerilor poeți și după acordarea premiilor, a editat, în calitate de redactor de carte, volumul de versuri  EXCELSIOR ’75, cu un Cuvânt înainte intitulat ”Rânduri pentru poeții de mâine”, semnat chiar de Președintele juriului, poetul Ștefan Augustin Doinaș.

De menționat că, printre ”poeții de mâine” care au fost premiați atunci și care au debutat în acest volum, s-au numărat și foștii liceeni, astăzi scriitori celebri: Domnița Petri, poetă, (premiul I); Cleopatra Lorințiu, poetă, jurnalistă, diplomat (premiul I); Matei Vișniec, poet, dramatug romancier, stabilit la Paris; Katja Fodor, poetă (premiul I); Lelia Munteanu, senior editor la ziarul Gândul (premiul II), Florin Predescu, poet sibian (premiul III) și alții.

Din relatările jurnalistului Mihai ANTHONY – care a colaborat timp de mai bine de 3 luni cu poetul Ștefan Augustin Doinaș la evaluarea celor peste 900 de poezii primite în cadrul Concursului de creație literară ”Tinere condeie” –, aflăm că:

”Poetul Doinaș era atunci, în 1975, un bărbat frumos, cu un început de chelie și mai multe alunițe pe obraji, deosebit de elegant, cu vorba domoală, foarte respectat, serios, competent și parcă mai tânăr decât cei 53 de ani, pe care îi împlinise în ziua de 26 aprilie.”

 

Ștefan Augustin Doinaș era pasionat de poezie încă din anii de liceu, când citea cu nesaț operele lui Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Ion Barbu, Dimitrie Bolintineanu, George Coșbuc, Octavian Goga, Stephane Mallarmé, Paul Valéry, și cînd începe să scrie versuri. El debutează cu o poezie, în Jurnalul literar, în anul 1939, câștigând apoi, în 1947, Premiul Eugen Lovinescu pentru volumul Alfabet poetic, volum care nu a mai fost publicat, din cauza instaurării regimului comunist în România. Multe din poezii apar însă în volumul său de debut Cartea mareelor, din anul 1964, care cuprindea și poeme de dată recentă, ce marcau trecerea de la poeziile sale stil baladă la o creație poetică cerebrală modernă. Al cincilea volum al său, publicat în anul 1970, s-a intitulat Alter ego.

Creația literară a poetului Ștefan Augustin Doinaș cuprinde peste 20 de volume de versuri publicate – dintre care mai amintesc doar: Omul cu compasul, Ipostaze, Anotimpul discret, Vânătoare cu șoim, Lamentații, Aventurile lui Proteu –; cărți de eseuri și reflecții pe marginea poeziei românești și a poeziei în general (Lampa lui Aladin, Poezie și moda poetică, Orfeu și tentația realului, Lectura poeziei); cărți pentru copii (Povești cum altele nu-s, Povestea celor zece frați); piese de teatru (tragedia Brutus și fiii săi); proză (T de la Trezor); antologii (Versuri, Alfabet poetic, Foamea de unu, Geboren in Utopia – ediție bilingvă româno-germană); traduceri din marii poeți ai lumii: Faust de Wolfgang Goethe,  poeme de Gotfried Benn, Stephane Mallarmé, Paul Valéry, Hölderlin, etc.

Cel mai cunoscut poem scris de Ștefan Augustin Doinaș este Mistrețul cu colți de argint, unul dintre cele mai frumoase poeme din literatura română.

Ştefan Augustin Doinaş a primit mai multe premii pentru creațiile sale literare, și anume: Premiul “Mihai Eminescu” al Academiei Române, în 1968; Premiul Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă, în 1970; Premiul Uniunii Scriitorilor, în 1975 şi în 1979; Premiul Special al Uniunii Scriitorilor, în 1982. El a fost, de asemenea, distins cu “Medalia Goethe” a Institutului Goethe din München, pentru traducerea tragediei “Faust”, în 1982; premiul “Ion I. C. Bratianu” – acordat anual unei personalitaţi care s-a distins în promovarea ideilor liberale –

, decernat în 2002, chiar în ziua dispariţiei sale.

            După 1989, Ștefan Augustin Doinaș a fost ales membru al Academiei Române și  senator în Parlamentul României. Despre activitatea sa pe linie politică și evoluția sa de la condamnat la OM DE STAT – pe care mulți politicieni ai României comuniste (și nu numai!) au parcurs-o! –, despre un Alter ego al său, nu mi-am propus să vorbesc în această prezentare.

 

Poetul Ștefan Augustin Doinaș a decedat la o lună după împlinirea vârstei de 80 de ani, în noaptea de vineri, 24 spre sâmbătă, 25 mai 2002, la Spitalul Fundeni din București, în urma unui infarct.  A doua zi, Duminică, 26 mai 2002, soția sa, celebra balerină Irinel Liciu  (născută la Cluj ca Silvia Lia Popa, pe 22.02.1928) a fost găsită moartă, la vârsta de 74 de ani (după 44 de ani de căsnicie), în locuinţa lor, situată pe bulevardul I. C. Bratianu, nr. 35. Fosta prima balerină a Operei Naţionale a României a lăsat un bilet de adio în care își justifica    gestul sinuciderii, ca urmare a dispariției soţului ei, Ştefan Augustin Doinaş:  “Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! Doinaş, dulcele meu, o prea mare iubire ucide”.

 

 

 

 

Agnes-Maria ORBAN,

Redactor literar VOCEA TA

Membră a UZPR şi a

Presseclub CONCORDIA

 

 

 

 

Ziarul EVENIMENTUL ZILEI din 27 mai 2002 omagiază memoria celor doi îndrăgostiți.

 

Ștefan Augustin Doinaș și Irinel Liciu – o iubire unică ce i-a unit până-n mormânt.

 

 

Poetul și Balerina au fost înmormântați împreună la Cimitirul Bellu din București.

 

 

Mistreţul cu colţi de argint

 

de Ștefan Augustin Doinaș (scris în 1945)

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin hăţişuri cărarea,
cânta dintr-un flaut de os şi zicea:

– Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos…

– Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici,
mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici …

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
– Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu-i departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!…

– Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: – Taci…
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
– Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!…

– Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: – Taci…
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
– Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!…

– Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspundea întorcându-se: – Taci…
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! Sub luceferii palizi ai bolţii
cum sta, în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

– Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?…

– Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l…
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. – Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin…
Atunci asfinţi după creste și luna…
şi cornul sună, însă foarte puţin.