Home / Cultură / Celebrităţi din România : Nichita Stănescu – poetul necuvintelor
Captura : Nichita Stanescu

Celebrităţi din România : Nichita Stănescu – poetul necuvintelor

Preambul:  

Doresc să prezint cititorilor noştri, la rubrica Celebrităţi din România, comentarii despre viaţa şi activitatea de creaţie a unor personalităţi (uitate, uneori, pe nedrept), care s-au remarcat prin geniul şi prin talentul lor, lăsând posterităţii adevărate capodopere artistice în domeniile artelor plastice, cercetării ştiinţifice, literaturii, muzicii , pentru ca noi, cei de azi, şi generaţiile viitoare, să ne putem pleca fruntea, cu recunoştinţă, în faţa memoriei lor şi să le cinstim la adevărata lor valoare.  (Agnes-Maria ORBAN)  

 

Nichita Stănescu – poetul necuvintelor  

 

Generaţia de aur a anilor `50 cuprinde o pleiadă de scriitori români, care au lăsat posterităţii opere nemuritoare, unul dintre aceştia fiind şi poetul Nichita Stănescu – laureat al Premiului Internațional “Johann Gottfried von Herder”, în anul 1975. În anul 1980 Nichita Stănescu a fost  nominalizat la „Premiul Nobel pentru Literatură”.

 

Născut în ziua de 31 martie 1933 în oraşul Ploieşti, din judeţul Prahova, Nichita Hristea Stănescu a fost fiul lui Nicolae Hristea Stănescu, şi al Tatianei Cereaciuchin, fiica fizicianului și generalului rus Nikita Cereaciuchin.

După absolvirea Şcolii generale şi a Liceului „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti, Nichita Stănescu a urmat, între anii 1952–1957, cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, şi a lucrat, pentru prima oară, între anii 1957–1958, în funcţia de corector şi apoi ca redactor la „Gazeta literară”. După ce a deţinut şi funcţia de redactor-şef adjunct al revistei “Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu, Nichita Stănescu a fost numit, în 1970, redactor-şef adjunct la “România literară”, revistă condusă atunci de Nicolae Breban. Din 1975 Nichita Stănescu devine publicist comentator la “România literară” şi se mută în ultima sa locuinţă, din Bucureşti, în Piaţa Amzei nr. 9, acolo unde, în faţa geamului apartamentului său, creştea celebrul salcâm, pe care poetul necuvintelor îl botezase Gică.

Nichita Stănescu s-a căsătorit, pentru prima oară, la vârsta de 19 ani, în 1952, cu Magdalena Petrescu, a doua dragoste a sa din adolescenţă, dar mariajul a durat mai puţin de 2  ani. A doua oară s-a căsătorit, în anul 1962, cu poeta şi eseista Doina Ciurea, care l-a inspirat în conceperea volumului “O viziune a sentimentelor“. După doi ani s-au despărţit în fapt, iar el a trăit timp de 10 ani o poveste unică de iubiure cu poeta şi autoarea Gabriela Melinescu şi s-au inspirat reciproc în a crea şi a construi universuri abstracte. Prin 1978 a cunoscut o tânără studentă din Moldova, Todoriţa (Dora) Tărâţă, care, la scurt timp, s-a mutat la el în apartament şi au ramas împreună până în 1983, când a murit Nichita. Nu s-au căsătorit, însă, decât în 1982, când poetul urma să primească Premiul pentru literatură “Cununa de aur”, în Iugoslavia şi, ca să poată merge şi Dora cu el, trebuiau să fie căsătoriţi. Nichita nu divorţase de poeta Doina Ciurea până atunci, după spusele criticului Alexandru Condeescu, pentru că avea oroare de tribunal.

Celebrul poet şi eseist Nichita Stănescu – aparținând temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970 – a debutat în luna martie 1957, simultan, în revistele „Tribuna” din Cluj și în „Gazeta literară”, cu trei poezii, iar la sfârșitul anului 1960 a debutat editorial cu volumul „Sensul iubirii” (apărut la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă), primul din cele 23 de volume publicate în timpul vieţii sale, dintre care mai menţionez câteva titluri: „11 elegii”, „Roşu vertical”, „Necuvintele”, „Un pământ numit România”, „Starea poeziei”, „Epica Magna”, „Opere imperfecte”, „Respirări”, „Strigarea numelui”…

Încă din anul 1955, Nichita Stănescu și-a adunat poeziile sale „bășcălioase” într-un volum numit „Argitice – cântece la drumul mare“, volum care a fost  publicat, mult după moartea sa, în 1992, sub îngrijirea poetei Doina Ciurea.

Pentru inegalabila sa creaţie literară, poetul Nichita Stănescu a obţinut numeroase   premii literare: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii “O viziune a sentimentelor” – în 1964, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii ” Necuvintele” – în 1969, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de eseuri ” Cartea de recitire” – în 1972, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru antologia de poezie “Starea poeziei” (selecție de autor) – în 1975, Premiul Internațional “Johann Gottfried von Herder” – în 1975, Premiul “Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul de poezii “Opera Magna” – în 1978, Premiul “Cununa de aur” la Festivalul internațional de poezie de la Struga (Macedonia iugoslavă) – în 1982.

Din cauza consumului exagerat de alcool (în special vodcă), Nichita Stănescu are prima criză hepatică, în luna august 1981. Crizele acestea au continua şi în toamnă, iar poetul a fost internat la spitalul Fundeni. În ziua de  31 martie 1983, la împlinirea vârstei de 50 de ani, poetului i s-a organizat o sărbătorire naţională. După câteva luni, în timpul unei călătorii în Iugoslavia, Nichita Stănescu a avut o criză de ficat foarte gravă, ce a necesitat intervenţia medicilor. Pe 12 decembrie 1983, durerile din zona ficatului devin îngrozitoare şi este dus la Spitalul de urgenţă din Bucureşti, unde crizele sunt extrem de violente şi poetul se stinge din viaţă, la orele două şi zece minute. Ultimele sale cuvinte au fost: “Respir, doctore, respir”.

 

Genialitatea marelui poet Nichita Stănescu a fost recunoscută, în străinătate, chiar din timpul vieţii sale – el era considerat, atât de critica literară cât și de publicul larg, drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă” –, însă, abia post-mortem, el a fost ales membru al Academiei Române!

 

 

 

Agnes-Maria ORBAN,

Redactor literar,

Membră a UZPR şi a

Presseclub CONCORDIA