Home / Cultură / Celebrităţi din România : George Călinescu – Principii de estetică
Foto : Mihai Anthony

Celebrităţi din România : George Călinescu – Principii de estetică

Preambul:  

Doresc să prezint cititorilor noştri, la rubrica Celebrităţi din România, comentarii despre viaţa şi activitatea de creaţie a unor personalităţi (uitate, uneori, pe nedrept), care s-au remarcat prin geniul şi prin talentul lor, lăsând posterităţii adevărate capodopere artistice în domeniile artelor plastice, cercetării ştiinţifice, literaturii, muzicii , pentru ca noi, cei de azi, şi generaţiile viitoare, să ne putem pleca fruntea, cu recunoştinţă, în faţa memoriei lor şi să le cinstim la adevărata lor valoare.  (Ágnes-Mária ORBÁN)  

 

George Călinescu – Principii de estetică  

 

Considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români, dacă nu chiar cel mai important din toate timpurile, George Călinescu – născut în ziua de 19 iunie 1899 la Bucureşti – a fost istoric şi critic literar, scriitor, publicist, dramaturg, politician, Membru al Academiei României (din anul 1949), o personalitate enciclopedică eminentă a culturii și literaturii române.

 

George Călinescu (pe numele său de botez Gheorghe Vişan) a fost înfiat în anul 1907 de familia Marian şi Constantin Călinescu şi a urmat primii doi ani la Şcoala „Carol I”, de pe lângă „Liceul Internat” din Iaşi, iar din 1908 se mută la Bucureşti, unde este înscris mai întâi  la Școala „Cuibul cu barză”, apoi la gimnaziul „Dimitrie Cantemir” şi îşi încheie studiile la gimnaziul „Gheorghe Șincai”. Din anul 1919 este student al Universităţii din Bucureşti, la Facultatea de Litere și Filozofie și îşi ia Licența în Litere, în anul 1923, activând apoi ca profesor de limba italiană pe la diverse licee din Capitală și din Timișoara, după care pleacă în Italia, timp de doi ani, cu o bursă la Şcoala Română din Roma (actualmente Accademia di Romania), fondată de profesorul și istoricul Vasile Pârvan, un alt spirit enciclopedic interbelic de la Universitatea din București.

Între George Călinescu şi profesorul său de italiană Ramiro Ortiz s-a născut o strânsă prietenie, care a durat peste ani. Studentul de odinioară George Călinescu spunea adesea că, datorită acestui fin intelectual și-a însușit o „educație literară” de excepție: „Cu el m-am deprins a scrie cărți, cu el am deprins meșteșugul informației literare și al construcției critice pe substrat istoric, de la el știu tot ce știu”. Sub îndrumarea Profesorului Ramiro Ortiz,  a început Călinescu să traducă opere din limba italiană, printre care romanul „Un om sfârşit” de Giovanni Papini şi „Decameronul” de Giovanni Boccacio.

George Călinescu a scris prima sa carte Alcuni missionari catolici italiani nella Moldavia nei secoli XVII e XVIII, apărută în anul 1925, în limba italiană. Reîntors în România, el a continuat, în studiile sale critice, ideile predecesorilor săi Titu Maiorescu,  Garabet Ibrăileanu şi Vasile Pârvan.

Din anul 1926 George Călinescu se mută cu chirie la București, fiind detașat ca profesor la Liceul Gh. Şincai și citește, pentru prima oară, la cenaclul Sburătorul, condus de  Eugen Lovinescu. În anul 1929 se căsătorește cu Alice Vera,  fiica unor mici proprietari din București. Despre prima lor întâlnire putem citi în romanul Cartea nunții, publicat mai târziu. George Călinescu editează  în 1927  revista Sinteza, în colaborare cu mai mulţi scriitori, și două numere din revista sa personală Capricorn (în 1930).

Aceste două reviste, cu o scurtă apariţie, au reprezentat pentru sriitor începuturile activităţii de critic literar, cea mai fertilă experiență de cronicar fiind la revista Viaţa românească, începând din anul 1931, revistă coordonată de criticul Garabet Ibrăileanu. În anul 1933 inaugurează în revista Adevărul literar și artistic rubrica celebră Cronica mizantropului, care va fi şi titlul unui volum de eseuri.

George Călinescu obţine în anul 1936 titlul de doctor în litere, la Universitatea din Iași, cu o teză despre Avatarii faraonului Tla – o nuvelă postumă a Luceafărului poeziei româneşti Mihai Eminescu (de la moartea căruia vom comemora 127 de ani, în ziua de 15 iunie 2016). Această teză de doctorat reprezintă, de fapt, un capitol din propriul său volum, Opera lui Mihai Eminescu, pe care îl dactilografiase în cinci exemplare și îl trimisese membrilor comisiei de examinare. În acelaşi an G. Călinescu este numit conferențiar de literatură română la Facultatea de Litere a Universității din Iași, după ce trece cu nota maximă concursul pentru acest postul. În 1945 se transferă la Universitatea din București.

După ce în 1926 debutează cu versuri la Universul literar, el colaborează, din 1927, la revistele Viaţa literară şi Gândirea, cu care va ajunge să polemizeze în paginile revistei proprii, Capricorn.  Între anii 1933 şi 1934, George Călinescu a făcut parte din comitetul de conducere al revistei Viaţa românească, înființată la Iași în anul 1906. Colaborează şi la Bucureşti cu alte reviste literare prestigioase din acea vreme. Călinescu a condus revistele Jurnalul literar și Lumea și ziarele Tribuna poporului şi Naţiunea. După cel de-al II-lea Război mondial, el publică şi în revista Gazeta literară (devenită mai apoi România literară) şi în Contemporanul.

George Călinescu a creat o vastă operă literară – „o operă fundamentală pentru cultura poporului român” (cum aprecia scriitorul Geo Bogza). El este autorul unor studii reprezantative despre scriitori români (Viața lui Mihai Eminescu, Opera lui Mihai Eminescu, Viața lui Ion Creangă ș.a.) şi a publicat numeroase studii și eseuri privind literatura universală (Impresii asupra literaturii spaniole, Scriitori străini), iar studiul Estetica basmului completează preocupările sale de critic și istoric literar.

În calitate de romancier, poet şi dramaturg, George Călinescu a scris romane: Enigma Otiliei, Cartea nunții, Bietul Ioanide, Scrinul negru;  poezii: Lauda lucrurilor, Poesii; piese de teatru: Șun, mit mongol sau Calea netulburată, Ludovic al XIX-lea; note de călătorie; publicistică; cronici: Cronicile mizantropului, Cronicile optimistului; studii de estetică și literatură universală: Principii de estetică (1939), Impresii asupra literaturii spaniole, Sensul clasicismului; istorie şi critică literară: Istoria literaturii române. Compendiu, Universul poeziei, Nicolae Filimon, Gr. M. Alecsandrescu, Vasile Alecsandri.

Călinescu a manifestat un interes deosebit pentru folclorul românesc și a analizat poetica basmului, a publicat monografii, biografii romanțate, numeroase alte studii, eseuri, a ținut numeroase conferințe academice sau radiofonice, a scris mii de cronici literare în zeci de ziare şi reviste, până în ziua morții sale,  12 martie 1965, după ce, în noiembrie 1964, fusese internat cu diagnosticul ciroză hepatică la Sanatoriul Otopeni.

 

În 1953 George Călinescu a fost numit director la Institutul de Teorie Literară și Folclor, creat special pentru el, devenit după 1965 Institutul de Istorie și Teorie LiterarăGeorge Călinescu.

Monumentala sa lucrare Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941) a fost republicată abia în anii 80, de către fostul său asistent, devenit între timp profesor universitar, Alexandru Piru.

 

Ágnes-Mária ORBÁN