Home / Emisiuni / Reflektor / Băsescu: Primirea refugiaţilor e neconstituţională. Mă pun şi în pielea lui Klaus Iohannis, peste doi ani, când în metrou o să avem o bombă
FOTO : „EPP Summit; Meise, Dec. 2013 (11449226465) (cropped 2)“ von European People's Party - EPP Summit; Meise, Dec. 2013. Lizenziert unter CC BY 2.0 über Wikimedia Commons - https://commons.wikimedia.org/wiki/File:EPP_Summit;_Meise,_Dec._2013_(11449226465)_(cropped_2).jpg#/media/File:EPP_Summit;_Meise,_Dec._2013_(11449226465)_(cropped_2).jpg

Băsescu: Primirea refugiaţilor e neconstituţională. Mă pun şi în pielea lui Klaus Iohannis, peste doi ani, când în metrou o să avem o bombă

Traian Băsescu a declarat vineri seara că aşa numita relocare a refugiaţilor reprezintă, de fapt, o strămutare care nu este permisă de Constituţia României.
“Aici discutăm despre o strămutare, căreia Bruxelles-ul îi spune relocare, din Ungaria, Italia şi Grecia. Aşa ceva nu e permis de Constituţia României”, a  declarat fostul preşedinte, vineri, la B1TV. “Eu aş fi avut o poziție extrem de severă şi mă uit la bieţii bulgari, care au abandonat până şi demnitatea, împotriva repartizării şi măcar a unui singur refugiat. Nu sunt de acord cu aşa ceva şi este şi neconstituţional. Povestea cu Constituţia e boală grea în România”, a adăugat Traian Băsescu, potrivit site-ului mariustuca.ro
El a citat în acest sens prevederile articolului3, alineatul 4 din Constituţie care stabilesc că: “Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine”.
Conform fostului preşedinte, România nu are niciun motiv să participe la distribuţia refugiaţilor” şi că “nimeni nu garantează că teroriştii nu intră în Uniunea Europeană. El a spus că îl impresionează imaginile cu refugiaţi, punctând însă că “şi mie îmi e milă de refugiaţi, dar mai milă mi-e de români”.
“În România ne confruntăm cu vorbe grele, ăştia se confruntă cu bombe. Îşi pun bombe în jurul brâului şi pentru Allah se detonează. Cine ne garantează că nu intră şi aceştia? (…) Să spunem că au pătruns doar 50, este un dezastru. Pentru că sunt antrenaţi să ucidă (…) Dacă Turcia nu dădea drumul, Europa trăia şi acum fericită. S-au săturat să suporte costurile(…) Mă pun şi în pielea lui Klaus Iohannis, peste doi ani, când în metrou o să avem o bombă”, a mai spus Băsescu.
El a susţinut, totodată, că preşedintele Klaus Iohannis are o singură soluţie, şi anume “blocajul la Consiliul JAI , adăugând că este nevoie de o decizie a Parlamentului în cazul refugiaţilor.
SURSA : http://www.activenews.ro/stiri/Basescu-Primirea-refugiatilor-e-neconstitutionala.-Ma-pun-si-in-pielea-lui-Klaus-Iohannis-peste-doi-ani-cand-in-metrou-o-sa-avem-o-bomba-124695