Home / Cultură / Amintiri de neuitat Singuraticul romantic incurabil
Captura : Mircea Micu

Amintiri de neuitat Singuraticul romantic incurabil

– Așa l-am cunoscut eu pe Mircea Micu… –

 

Unul dintre cei mai mari scriitori pe care i-a avut România, cei mai talentați creatori de literatură – însă, pe nedrept, foarte puțin cunoscut de tinerele generații de români – deținea funcția de Director al ziarului Cronica română, atunci când, în decembrie 1996, la sediul Redacției din fosta „Casă a Scânteii”, mi-a înmânat acreditarea, în calitate de corespondent de presă în Austria, pentru acest cotidian. Era un bărbat serios, competent, sfătos, la aproape 60 de ani, cu părul bogat, nins de vreme și cu un zâmbet șugubăț pe sub mustața-i căruntă.
Așa l-am cunoscut eu pe Mircea Micu…

Relația de prietenie și de respect, care s-a născut atunci între noi doi, a rămas permanentă, până la plecarea maestrului dintre noi, în ziua de 18 iulie 2010, iar amintirea acelor clipe unice, de neuitat, a rămas nestinsă în mintea și în inima mea până acum, la aproape 20 de ani de la acea întâlnire.
“Eu sunt ce n-am fost niciodată / Şi-un sfert din ce era să fiu” – se prezenta scriitorul Mircea Micu (parafrazându-l pe poetul George Topârceanu, prin două versuri din Romanța gramofonului, 1916 – parodie după Ion Minulescu), într-un interviu acordat poetei Angela Baciu-Moise, și publicat de revista AGERO din Stutgard, în anul 2007, cu ocazia aniversării sale, la împlinirea vârstei de 70 de ani, continuând a spune: „Dar, mai concis, sunt un scriitor român încă în viaţă, cu ceva cărţi publicate, cu o notorietate datorată şi faptului că am practicat mulţi ani gazetăria şi o practic, cu cel puţin două cărţi esenţiale: volumul de versuri – “Poeme pentru mama”, apărut în mai multe ediţii şi romanul “Patima”. SUNT UN ROMANTIC INCURABIL, un singuratic, un depozitar de amintiri, pe care le-am valorificat într-un fel şi pe care le voi valorifica sub forma unor aşa zise “False memorii””.
Cu toate că viața și opera scriitorului Mircea Micu îmi erau, în mare parte, cunoscute, nu avusesem niciodată ocazia să-l întâlnesc personal. Știam că s-a născut în anul 1937, lângă Arad, că absolvise o școală pedagogică și că, din anul 1965, s-a stabilit la București, fiind angajat la Uniunea Scriitorilor. Citisem cu plăcere poeziile din volumul său de debut „Izvorul“ (1962), volumul de poezii „Poeme pentru mama“ (1973) și romanul „Patima“ (1972) – care au fost premiate de Asociația Scriitorilor din București – și speram acum într-o bună colaborare, care s-a dovedit a fi, de-a lungul anilor, deosebit de fructuoasă, continuând și în perioada 2005-2010, în care Mircea Micu a fost Redactor-șef și editor, împreună cu scriitorul Fănuș Neagu, al revistei „Literatorul”.
În vara anului 2009, când a petrecut, împreună cu distinsa soție a domniei sale, o scurtă vacanță la Viena, am avut ocazia să petrecem mai multe zile împreună, să le prezint minunatul oraș în care eu mă stabilisem din 1991, să vizităm Palatele Hofburg și Schönbrunn, Muzeul Sissi, Parcurile Vienei, Donauturm, Muzeul de Artă, Catedrala Stefansdom etc.
În aprilie 2010 am avut din nou prilejul de a ne întâlni, la București, unde am fost invitat acasă la familia Mircea Micu. În ziua de 5 aprilie 2010 am mers împreună la Fănuș Neagu, care era foarte bolnav, pentru a-l sărbători, cu ocazia împlinirii vârstei de 78 de ani. A fost ultima oară când am avut bucuria să-l văd pe Mircea Micu, pentru că, numai după 3 luni și jumătate, ne-a părăsit pentru totdeauna.

Din „Întâmplări cu scriitori”, petrecute „La munte și la Mare” eu voi citi mereu, cu „Patima”, „Poeme pentru mama” și voi asculta „Chemarea păsării de-acasă”, spre a-mi aminti cu drag de Marele Micu, plecat mult prea devreme dintre noi!

Mihai ANTHONY
Jurnalist și litarat

În memoria poetului Mircea Micu, născut pe 31 Ianuarie 1937 la Vărșand, județul Arad.

Note biografice:

Mircea Micu (n. 31.01.1937 – d. 18.07.2010) – poet, prozator, dramaturg, publicist – a scris numeroase volume de proză, versuri, memorialistică, a obținut mai multe premii literare pentru proză, poezie și dramaturgie, a fost profesor, redactor-șef, director de ziar, editor și președinte al Fundaţiei Internaţionale pentru Cultură, Artă şi Morală Civică “Mihai Eminescu”.
Mircea Micu a debutat în anul 1962 cu volumul de poezii Izvorul, publicând în total peste 35 de volume, printre care: Nopțile risipitorului,(1968), Teama de oglinzi (1970), Vânătoare de seară (1971), Murind pentru prima oară (1972), Poeme pentru mama (1973), Cu inima în palmă (1974), volume de parodii (Dracul verde, Parodii de la A la Z, Cetiți-le ziua) fiind considerat printre cei mai buni parodiști, alături de George Topârceanu și Marin Sorescu. În anul 1972 a publicat romanul Patima și apoi alte volume de proză: Secretul doamnei de zăpadă (1976), Singur în Mongolia (1989), precum și seria de Întâmplări cu scriitori, în trei volume. În anul 1978 a debutat în dramaturgie cu piesa Avram Iancu, pusă în scenă la Teatrul Național din Cluj. Despre Mircea Micu s-a scris mult. Critici renumiți precum Nicolae Manolescu, Marian Popa, Laurențiu Ulici, Mihai Ungheanu, Cornel Ungureanu l-au apreciat drept un scriitor complet, care a practicat cu succes toate genurile literare.
Dintre premiile literare pe care le-a obținut amintim: Poezie: „Poeme pentru mama“ – Asociația Scriitorilor București, 1979; Proză: Romanul „Patima“ – Asociația Scriitorilor București, 1980; Teatru: „Avram Iancu“ – Asociația Scriitorilor București, 1978; Premiul Național al Ministerului Culturii și Cultelor, 2003.